Descoperă previziunile astrale pentru zodia ta şi află cum vei sta cu dragostea, sănătatea, banii sau cariera în luna mai! 

Unele zodii vor avea parte de gelozii, altele de o îmbunătățire considerabilă în relație, unii nativi vor avea mai mult succes în carieră, iar alții vor trebui să-și asculte mai bine organismul. Iată ce te așteaptă în luna mai în funcție de zodie, potrivit eva.ro.

Berbec

Viaţa ta sentimentală va fi în prim-plan în această lună, însă poate fi vorba atât de lucruri bune, cât şi rele. Dacă eşti căsătorit, e posibil ca în primele zile de mai, munca să interfereze cu dragostea, iar cea din urmă să aibă de suferit puţin. Cu toate acestea, dai dovadă de maturitate şi îţi dai seama la timp de ceea ce faci greşit, luând imediat măsuri pentru a rezolva problemele. Dacă eşti singur, luna mai vine cu flirt, însă de îndată ce lucrurile devin mai serioase, alegi să te retragi şi să te bucuri în continuare de libertate.

Ai gânduri mari pentru luna aceasta pe plan profesional şi eşti decis să faci tot ce ţine de tine pentru a evalua. Dacă dai dovadă de responsabilitate şi determinare la locul de muncă, şansele de a-ţi creşte venitul vor fi destul de mari. Te preocupă acest aspect al vieţii tale şi vrei să îţi împunătăţeşti traiul cu orice preţ. Dacă acţionezi cu curaj şi joci riscant, poţi trage lozul câştigător!

Taur

Luna aceasta va fi despre tine şi despre nevoile tale. Cel mai probabil, îţi vei ignora puţin mai mult partenerul, însă acesta nu va avea nimic de obiectat. Primeşti susţinerea celor dragi în planurile pe care le ai, chiar dacă sunt uşor egoiste. În cazul în care eşti singur, astrele îţi pregătesc răsfăţ şi distracţie la cote maxime. Cu toate acestea, nu este exclus ca la final de lună să îţi pice cineva cu tronc şi să te linişteşti.

În această lună te vei face remarcat la locul de muncă, dar mai ales dacă ai o afacere proprie. Abilităţile tale de gestionare a banilor şi investiţiile pe care le faci îţi vor îmbunătăţi situaţia financiară pe neaşteptate. Este foarte important să acţionezi la momentul potrivit, iar tu excelezi la acest capitol datorită intuiţiei tale deosebite. Cu toate acestea, ai grijă să nu te laşi dus de val şi să cheltuieşti nejustificat ceea ce câştigi în plus.

Gemeni

Luna mai va fi revigorantă pentru tine şi, cel mai probabil, vei avea parte de mai mult romantism decât în mod normal. Partenerul de viaţă este mai atent cu tine şi cu nevoile tale, ceea ce înseamnă un pas înainte pentru relaţia voastră. Dacă eşti singur, vei încerca cu disperare să atragi atenţia sexului opus fără să ai vreo pretenţie sau aşteptare. Faptul că nu ai un standard şi te arunci în braţele oricui, îţi diminuează şansele de a avea o relaţie serioasă.

Ideile tale îndrăzneţe îi pot deranja pe şefii, colegii sau partenerii tăi de afaceri. Dacă faci parte dintr-o echipă şi nu lucrezi independent, cu siguranţă nu trebuie să decizi tu în locul tuturor. Pentru a câştiga mai mulţi bani într-un timp scurt, e necesar să iei în seamă opiniile celorlaţi şi să colaborezi cât mai eficient posibil. O cearta la final de lună îţi poate pune poziţia în pericol!

Rac

Luna mai îţi pregăteşte surprize frumoase în ceea ce priveşte viaţa sentimentală. Dacă eşti implicat într-o relaţie serioasă, cu siguranţă aceasta va trece la următorul nivel. Fie că este vorba de un copil sau despre o căsătorie, cert este că se întâmplă ceea ce îţi doreşti. Dacă eşti singur, nu îţi strica imaginea de dragul unei aventuri de-o noapte şi evită pe cât posibil să faci parte dintr-un triunghi amoros, altfel vor ieşi scântei!

Este foarte important ca în luna mai să ieşi din zona de confort şi să încerci lucruri noi. Doar riscând poţi obţine mai mulţi bani, iar acum chiar ai cea mai mare nevoie de ei! Dacă e vorba de proiecte care presupun un buget mai mare decât îţi permiţi, cere ajutorul persoanelor care ştii că sunt capabile să îţi ofere acest suport. Merită să investeşti în tine, doar astfel poţi creşte pe scara ierarhică.

Leu

Luna mai vine cu gelozii, restricţii şi sufocare din partea partenerului de viaţă. Cu toate că nu are motive, se pare că acesta face din ţânţar armăsar orice nimic, lucru care te pune serios pe gânduri. Nu este exclus ca la final de lună să iei decizia de a te despărţi de el, cu toate că inima ta nu este pregătită pentru asta. Dacă eşti singur, un eveniment neplăcut îţi scoate în cale o persoană care îţi oferă exact ce ai nevoie, atunci când ai nevoie.

Luna mai te găseşte la fel de îndrăzneţ pe toate planurile vieţii tale, însă în special în ceea ce priveşte cariera şi sectorul financiar. Eşti foarte ambiţios şi nu te vei lăsa până nu vei obţine ceea ce îţi doreşti. Cu toate acestea, este foarte important să deschizi bine ochii şi să prinzi din zbor oportunităţile care îţi apar în cale. Spre sfârşitul lunii, e posibil să primeşti şansa de a te muta în străinătate pentru un schimb de experienţă sau pentru un job tentant.

Fecioară

Luna mai nu va fi prea liniştită pentru tine, şi nu pentru că ai tu probleme amoroase, ci pentru că au ceilalţi. Firea ta miloasă asimilează tot răul care se petrece în jurul tău, ceea ce permite negativismului să pătrundă şi în casa ta. Ai o stare generală proastă care te împiedică să poţi fi de ajutor celor care au nevoie. Eşti destul de raţional de regulă, însă până când vine vorba de persoanele pe care le iubeşti.

În această lună vei reuşi să te redresezi cât de cât cu banii, însă tot trebuie să fii atent cu cheltuielile. Vei fi tentat de multe ori să cumperi lucruri pe care ţi le doreşti, însă astfel rişti să revii la situaţia încordată de dinainte. Astrele te sfătuiesc să mai aştepţi câteva luni pentru a-ţi reveni complet, nu e nicio grabă!

Balanță

Aşteptările tale în ceea ce priveşte viaţa sentimentală sunt destul de mari, însă asta nu înseamnă că nu poţi găsi pe cineva aproape de perfecţiune. E momentul să priveşti în acele colţuri în care nu te uiţi de obicei, iar acolo poţi descoperi marea ta iubire. Dacă eşti implicat într-o relaţie serioasă, ar putea apărea dificultăţi în comunicarea cu partenerul. Recunoaşte-ţi partea de vină şi fii mai sincer!

Luna mai vine cu veşti bune pentru tine în ceea ce priveşte banii. Se anunţă o redresare a situaţiei tale financiare, însă trebuie să depui şi tu eforturi în acest sens. Fă-ţi un plan de bătaie şi nu pleca niciodată la cumpărături fără o listă atent gândită de la care să nu te abaţi. Încet, încet, vei reveni pe linia de plutire şi vei reuşi să duci un trai decent.

Scorpion

Se anunţă veşti bune pentru nativii singuri în această lună. Dragostea poate apărea de unde te aştepţi mai puţin, însă nu fără puţin efort şi din partea ta. Chiar dacă ai mulţi admiratori care îţi dau târcoale, e necesar să faci o selecţie atentă până când rămâi cu alesul inimii tale. Dacă eşti singur, nu ar strica să acorzi o mai mare atenţie aspectului tău fizic, pentru că prima impresie contează întotdeauna în orice situaţie.

Situaţia ta financiară nu va fi una prea bună în prima parte a acestei luni. Cu toate acestea, ai parte de suportul celor dragi care te vor ajuta cu bani atât cât au posibilitatea. Astrele prevăd că această perioadă mai grea nu va dura mult şi că vei reveni pe linia de plurire în maximum o lună de zile. În aceste condiţii, nu te face că uiţi că ai fost ajutat şi returnează toţi banii pe care i-ai primit!

Săgetător

Luna mai vine cu multă pasiune pe plan sentimental pentru tine. Eşti dornic de a încerca lucruri noi în patul conjugal, dar pentru a produci cu adevărat scântei, e necesar ca şi partenerul tău de viaţă să se implice. Aşadar, prima condiţie este să îţi doreşti cu adevărat îmbunătăţirea relaţiei dacă vrei ca lucrurile să meargă mai bine pentru voi.

Revii la serviciu cu multă forţă de muncă şi eşti foarte determinat să obţii tot ce e mai bun în domeniul profesional. Nu ar strica să încerci să te dezvolţi şi într-un alt sector faţă de cel în care activezi la momentul actual, pentru că astrele favorizează orice lucru nou în luna mai. Cu toate acestea, încearcă să lucrezi mai mult de unul singur, pentru că echipa te poate trage în jos!

Capricorn

Din punct de vedere sentimental, luna mai va fi uşor tensionată. Chiar dacă nu există probleme grave între tine şi partenerul tău de viaţă, se pare că niciunul dintre voi nu este dispus să renunţe la orgolii. Pe termen lung, nu veţi ajunge nicăieri cu o asemenea atitudine. Dacă eşti singur, ai grijă să nu îi dai speranţe deşarte unui prieten sau coleg.

Dacă ai o afacere proprie sau lucrezi independent, luna mai este luna ta! Se anunţă câştiguri majore pentru tine, însă acest lucru nu se va întâmpla fără multă muncă. Te concentrezi pe acest sector al vieţii tale şi îţi vor ieşi mare parte din planuri. Nu este exclus ca o persoană să îţi ceară bani cu împrumut, însă tu ştii cel mai bine dacă merită sau nu să o sprijini!

Vărsător

În această perioadă, te vei confrunta cu furia persoanei de lângă tine şi e posibil să ajungeţi la cuţite. Dă dovadă de înţelepciune şi lasă de la tine, dacă vrei să mai salvezi ceva din această relaţie! Dacă tu vei continua să fii la fel de încăpţânat, nu se va ajunge la niciun rezultat pozitiv.

Este foarte important ca luna aceasta să îţi regândeşti situaţia profesională şi să încerci să iei măsuri dacă eşti nemulţumit de ea. Chiar dacă nu îţi plac schimbările şi preferi să stai pe bani puţini undeva unde ai linişte, o situaţie imprevizibilă te va pune pe gânduri. Ascultă de sfaturile celor dragi, pentru că ei sunt singurii de care poţi fi sigur că îţi vor doar binele!

Pești

Luna mai va fi excelentă pentru tine din toate punctele de vedere, dar mai ales în ceea ce priveşte relaţia de iubire. Dacă până acum aţi ezitat să faceţi pasul cel mare, nu ar mai trebui să aşteptaţi! Orice moment amânat va aduce după sine o nefericire sporită!

Nu te afli în cea mai bună stare a ta, iar agitaţia şi nervozitatea de care dai dovadă îşi vor pune amprenta asupra vieţii tale profesionale. Nu vei reuşi să fii productiv, cu toate că îţi făcusei planuri mari pentru luna aceasta. Decât să dai greş, astrele te sfătuiesc să te retragi până îţi recapeţi forţele şi să eviţi pe cât posibil tranzacţiile financiare de orice fel!

SURSA

Vezi și: 3 zodii norocoase în dragoste în luna mai

Distribuie articolul: