Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale” își va duce la bun sfârșit realizarea proiectelor teatrale dedicate Centenarului Marii Uniri, care cuprind întregul spațiu cultural românesc. Din 4 octombrie ia startul un eveniment major al acestei stagiuni – Festivalul Internațional de Teatru „DE LA NAȚIONAL LA UNIVERSAL. Amfitrionul ediției – MATEI VIȘNIEC”, organizat de această prestigioasă instituție teatrală.

Festivalul se va derula pe parcursul a 11 zile, în perioada 04 – 14 octombrie 2018. În sălile mai multor teatre din capitală – Teatrul Naţional Satiricus „Ion Luca Caragiale”, Teatrul Republican „Luceafărul”, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul „Alexei Mateevici”, Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”, Teatrul de Revistă „Ginta Latina”– vor fi prezentate circa 30 de spectacole, inclusiv 9 realizate după piesele marelui dramaturg român contemporan Matei Vișniec.

La Chișinău vor veni trupe teatrale din 7 țări – România, Franța, Anglia, Turcia, Italia, Statele Unite ale Americii, Ucraina. Evident, cele mai multe spectacole vor fi aduse din România. Participă teatre din București, Sibiu, Buzău, Suceava, Odorheiul Secuiesc și Pitești, care vor propune spectatorilor noștri  10 spectacole reprezentative.

Deschiderea oficială a Festivalului este programată pentru data de 5 octombrie, ora 19.30, cu spectacolul „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, prezentat de trupa Teatrului Național Satiricus I.L.Caragiale.

În cadrul Festivalului sunt programate, de asemenea, întâlniri cu echipa de realizare a filmului documentar „Parisul lui Matei” și, bineînțeles, demonstrarea acestui film, eveniment care va avea loc pe data de 9 octombrie, ora 10.00, în Sala Mică a Teatrului Național Satiricus I.L. Caragiale; un Dialog cu Matei Vișniec despre tendințele mișcării dramaturgiei de la național la universal.

Vor fi organizate, în aceeași ordine de idei, discuţii libere la temă, lansări de carte, conferinţe de presă etc., în scopul analizei şi promovării spectacolelor prezentate. Cu acest prilej, teatrul editează un Caiet de sală al Festivalului.

Spectacolele din concurs, diverse ca formă, gen, stil, manieră etc., vor permite criticilor şi cronicarilor de teatru să formuleze opinii pregnante vizavi de evoluţia artei teatrale moderne, de tendințele generale ale dezvoltării dramaturgiei și teatrului contemporan.

Prinde un bilet la Casele Teatrului SATIRICUS.