Actorul Emilian Crețu are o soră absolut superbă, care cu siguranță va deveni la fel de celebră ca el sau poate îl va întrece. Nina este pasionată de tot ce înseamnă modă, stil și frumusețe. Cochetează cu modelingul și spune că este un hobby pe care și-ar dori să îl transforme în ceva mai mult. 

Nina ne-a răspuns la câteva întrebări, astfel am aflat de la ea care sunt pasiunile ei, ce secrete de frumusețe are, dar și ce relație deosebită are cu fratele său.

Când a început cariera ta de model? Este o pasiune de moment sau îți dorești să faci o cariera din asta?

„E prea mult zis cariera  pentru că eu nu mă consider un model , mai e o degrabă o pasiune pe care o am de mică.

 Acum pot sa zic ca este o pasiune, dar nu ar fi rău sa am o cariera și în acest domeniu , pentru că tot timpul mi-a plăcut moda , stilul și să fiu în centrul atenției.”

Care sunt colaborările pe care le ai aici în Moldova?

Chiar zilele astea am fost model pentru doi designeri autohtoni în cadru „Fashion Days Moldova.” Este vorba de Olga Parubina cu care am lucrat cel mai mult  și Valentina Vidrașcu. Am defilat, dar am și pozat atât pentru brand-uri autohtone  cât și internaționale.”

Ți-ai dori să sa devii cunoscută și peste hotarele țării?

 „Bineînțeles ca fiecare domnișoară și-ar dori asta, indiferent de domeniul în care activează, inclusiv  eu îmi doresc asta, dar în Republica Moldova e destul de complicat să ajungi un model de talie mondială . (Nu toate au norocul unui BBB)))))))”

Cum reușești să combini studiile și modellingul?

 „Actualmente prioritate au studiile , dar întotdeauna când am prezentări  încerc să nu perturbez foarte mult orarul lecțiilor.”

Care sunt sacrificiile pe care le faci pentru a fi în formă? Ții diete?

 „Trebuie sa recunosc ca niciodată nu am ținut diete, ba din contra, îmi pot permite să mănânc orice,  la orice oră. Cred că mama natura și-a lăsat amprenta. Pot sa zic doar că trag atenție sporita parului meu făcând diferite măști pentru păr, de care fratele meu deseori face haz de necaz.”

Ce părere are fratele tău despre pasiunea ta, te susține, îți dă sfaturi?

„Sincer DA , întotdeauna țin cont de sfaturile lui și el e este cel care mă încurajează în tot ceea ce fac , zicându-mi „Mândria mea”.

„P.S cu fratele meu am o relație cu totul specială și am încredere în el sută la sută.”

Sursa foto: Facebook

Vezi și: Nina Crețu colaborează în premieră cu o agenție de modeling din România! „Le-am plăcut din prima!”

Distribuie articolul: