Sabina Roibu este cea care reușește prin munca ei să aducă bucurie pe fețele copiilor. Cu multă dărurie de sine confecționează cărți pentru copii, chiar și pentru cei care încă nu au făcut cunoștință cu lumea literelor și a cititului. Află istoria cărțuliilor handmade SabinaR chiar de la creatoare. 

Sabina Roibu, creatoarea cărților senzoriale pentru copii, spune că demult îi surâdea această idee, iar când a realizat prima creație aceasta s-a procurat în doar câteva clipe.

„Cât de straniu, dar ideea a venit pe parcurs. Îmi plăceau foarte mult aceste cărțulii senzoriale care le vedeam a fi foarte întrebate în unele țări cum ar fi America, Franța, Rusia. Fără ca să stau mult pe gânduri, într-o zi, am mers și am procurat tot de ce e nevoie pentru a confecționa o carte, și m-am apucat imediat de creat. Atâtea emoții aveam atunci când pregăteam detaliile pentru prima carte, iar familia era cea care mă susținea văzând ce îmi reușește să fac. Îmi făcusem o pagină de Facebook și am pus poza cu cartea. Imediat a fost cumpărată, la doar câteva minute după publicare, apoi urmând o serie de mesaje private de la mămici care ar dori o astfel de carte. Așa a și început totul, repede, fără multe strategii de creare sau vânzare. Astăzi am deja un plan de activitate pentru următorul an. Vreau să cresc această idee și să o dezvolt. Iar lista de comenzi pe care o am mă face doar să mă dedic acestui hobby”, povestește creatoarea.

O nouă cărțulie senzorială nu este niciodată identică cu precedenta, creatoarea încearcă să o facă potrivită personalității copilului astfel încât aceasta să-i trezească interes.

„Încerc fiecare carte să o fac deosebită, iar copertele cărțuliilor să le personalizez cât mai mult cu detalii preferate a copiilor. Acum internetul ne oferă posibilitatea de a învăța foarte multe. Cu fiecare cărțulie aflu tot mai multe despre copii și preferințele acestora, ceea ce îmi oferă idei pentru noi modele de cărți”, spune Sabina Roibu.

Până ajunge în mâinile copilului, cartea senzorială trece prin mai multe etape, iar care sunt acestea ne spune chiar creatoarea lor.

„În primul rând când încep o comandă am o discuție cu persoana care comandă cartea despre ce știe deja copilul, ce preferințe are, ce ar dori să conțină cărțulia și care sunt detaliile care neapărat trebuie să nu lipsească. În mare parte timpul efectuării este aproximativ de 5-10 zile. De fiecare dată încerc să îi împac pe toți și să nu refuz solicitările. Sunt unele persoane care comandă cărțuliile cu 3 luni înainte, ceea ce îmi oferă posibilitatea, atunci când apare o comandă care se solicită a fi realizată de urgență, să reușesc să o fac. Practic niciodată nu am ceva gata în stoc, se cumpără totul”, povestește Sabina.

Sabina spune că o cărțulie senzorială are numeroase avantaje în procesul de dezvoltarea a unui copil, iar materialele din care este realizată sunt sigure pentru micuți.

„Cartea senzorială dezvoltă imaginația, atenția, creativitatea și curiozitatea celor mici. Ele sunt un produs 100% handmade, realizate cu multă dragoste și grijă, făcute din diverse materiale textile sigure pentru copii (fetru, bumbac), panglici, cu elemente din lemn, care să adauge varietate, să se simtă diferit la atingere, mai adaug nasturi, capse, fermuarul nu lipsește din cărțulii, panglica scai și fel de fel de încuietori”, spune creatoarea.

Cărțuliile handmade SabinaR sunt potrivite copiilor cu diferite vârste, iar modelul viitoarei cărți se discută amănunțit cu persoana care face comanda.

„O carte senzorială conține activități cu grad diferit de dificultate, amuzante, ingenioase, distractive, educative. Am făcut cărțulii și pentru 1 an și pentru 7. Aici putem alege și pregăti un model pentru orice vârstă”, spune Sabina Roibu.

Distribuie articolul: