La La Play Voices”, cel mai ambițios proiect de incluziune socială prin muzică din Moldova, pornește în căutarea micilor talente. În cadrul unei caravane naționale, vor fi parcurși peste 8000 kilometri pentru a întâlni peste 700 de copii cu vârstele între 10 și 16 ani, dintre care vor fi selectați 101. Acești tineri vor susține 5 concerte corale alături de Moldovan National Youth Orchestra până la finele anului 2019. 

„În perioada 20 aprilie – 6 iulie echipa La La Play Voices va ajunge în 18 localități, acoperind toate raioanele din Moldova, inclusiv Găgăuzia și regiunea din partea a stângă a râului Nistrului. Copiii cu dizabilități pasionați de muzică sunt încurajați să participe la selecție”, spun organizatorii.

Startul proiectului va fi dat în data de 20 aprilie, ora 14:00, la Școala de Muzică din Briceni, pentru candidații raioanelor Briceni și Ocnița, iar pe 21 aprilie, ora 14:00, la Casa de Cultură din Edineț pentru candidații raioanelor Edineț și Dondușeni.

Cei 101 copii selectați vor beneficia de un campus de vară complex în perioada 19-26 iulie fiind ghidați de cei mai buni experți pentru a-și dezvolta abilitățile alături de Moldovan National Youth Orchestra, într-o atmosferă inclusivă, care reflectă diversitatea etnică și socială a țării.

Proiectul de incluziune socială La La Play Voices este la a 2-a ediție, prima având loc în anul 2018. În cadrul acesteia, au fost selectați 20 de tineri și copii care au pus baza corului La La Play Voices, ce reprezintă diversitatea etnică și socială a Moldovei. Activitatea și noutățile din cadrul proiectului pot fi urmărite atât pe pagina evenimentului La La Play Voices, cât si pe pagina Moldovan National Youth Orchestra.

Vedeți mai multe pe pagina La La Play Voices