În plină campanie electorală, Silvia Radu a acceptat provocarea de a fi filmată în timp ce face sport la o sală de forță din Capitală. Antreprenoarea și candidata la funcția de președinte al țării recunoaște, în interviul difuzat live pe Privesc.Eu, că sportul o definește încă din copilărie, iar acum, întreaga sa familie practică un mod activ de viață.

În interviul live realizat de clubul internațional de presă „Социальный Резонанс” și difuzat de Privesc.Eu. Candidata la președinție Silvia Radu, surprinsă la sala de sport Chișinău. Silvia Radu se antrenează la câteva dintre aparate și mărturisește:

„Practic fitness-ul – un tip de sport conceput probabil pentru oamenii care locuiesc în orașe. Odată cu trecerea anilor, cred că este important să antrenăm fiecare grupă de mușchi. Fac sport cu ghidarea unui antrenor, dar și în grup. După aceste antrenamente, te simți mai bine atât din punct de vedere psihologic, cât și fizic, iar capacitatea de muncă se mărește.

Toată viața am făcut sport. Tatăl meu a fost campion la canotaj, iar mama practica de asemenea sportul, așa că alergam cu ei dimineața încă din copilărie.

Am practicat alergatul, aruncarea de greutăți și sulițe. Am participat la competiții republicane din partea raionului. După școală, am început să practic înotul, care a durat pe întreaga perioadă a studenției. Mă trezeam la 4-5 dimineața pentru a merge la înot pentru o oră. Practicam sportul pentru sine. Acum îmi place și tenisul de câmp.

În prezent, antrenamentul meu este compus din cardio și exerciții de forță, cel mai bine este să le combini. Mă strădui să mă antrenez de 3 ori pe săptămână, la fel ca și soțul și copiii noștri. Fetița mai mică are abia 3 ani, dar deja demonstrează calități de sportiv.”

Interviul video integral poate fi văzut AICI.

Foto: captură video Privesc.Eu

Distribuie articolul: