Un eveniment inedit a fost organizat la Chișinău, unde mai multe femei – printre care doamne ambasadoare – și-au expus talentul culinar, și nu unul oarecare, ci s-au implicat în pregătirea unor bucate tradiționale indiene. Am simțit pe propria piele cum e să porți semnul Bindi – celebrul punct roșu purtat în frunte de către femeile din India. Astfel, toate reprezentantele sexului frumos s-au simțit adevărate indience, purtând și piese vestimentare specifice țării – sari-uri.

Scopul evenimentului este unul de conexiune și se desfășoară la inițiativa Clubului Internațional al Femeilor, din care fac parte 54 de reprezentante ale diferitor ambasade.

„O dată în lună noi ne întâlnim aici la Le Chef și facem un curs de gătire. Și în timp ce gătim, noi o să facem networking, legăm prietenii. Luna aceasta este dedicată unui continent, un pic mai departe decât noi. Azi suntem indieni. Pe lângă noi avem diaspora din India, care sunt în Moldova deja de 18-19 ani și ei au venit special pentru a ne învăța pe noi cum să facem trei feluri de mâncare”, a declarat Suzanne O’Connell, vice-președinte al Clubului Internațional al Femeilor.

În studioul gastronomic s-a pregătit piept de pui în sos curry, desert din morcov și alte bunătățuri specifice țării orientale. Acolo am întâlnit reprezentanți din 11 țări, printre care: America, Germania, Moldova, India, Olanda, Rusia, Slovenia, Marea Britanie și alții. Moldoveanca Elena Ursu, căsătorită cu un bărbat indian, ne-a dezvăluit câteva mici secrete culinare din familie la evenimentul care îi este atât de aproape inimii.

„Suntem la un eveniment care face parte din sufletul meu, din familia mea jumătate indiană. Eu și copii am reușit să îndrăgim mâncarea indiană. Mai bine ca soțul meu eu nu pot să gătesc, însă pot să fac ceai indian sau ceai cu lapte. Deja și rețetele mele moldovenești s-au modificat un pic, nici nu mai sunt curat moldovenești, mereu este un pic de condiment indian”, a spus Elena Ursu, participantă.

Evenimentul i-a intrigat și pe bărbații noștri, care au decis să-și încerce măiestria în bucătăria indiană.

„De eveniment am aflat de la mama mea, care m-a invitat aici. Îmi place foarte mult, e o experiență nouă să gătesc anume mâncare indiană. E foarte exotic, sunt o mulțime de arome, mirosuri și gusturi noi”, a afirmat Vlad Ermurachi, paticipant.

Experiența a fost una frumoasă care la sigur le va rămâne pentru mult timp în amintirile fiecărui participant.

„Mă bucur de această invitație, am aflat foarte multe lucruri frumoase din bucătăria indiană, cu toate că este picant, dar este foarte gustoasă și deosebită la gust. Am pregătit  halva cu morcov și lapte”, ne-a dezvăluit Valentina Popușoi, participantă.

Rezultatul a fost pe măsura așteptărilor: bucate gustoase, arome speciale, atmosferă degajată. Toți s-au descurcat foarte bine în procesul de pregătire a bucatelor indiene, iar la final au aplăudat mândri de rezultatul obținut.

Citește și: 42 000 de dolari a reușit să adune Clubul Internațional al Femeilor din Moldova la „Târgul caritabil de iarnă” din 2017

Clubul Internațional al Femeilor nu se opresc aici și organizează pe 13 martie o întâlnire cu reprezentanți de la Ambasada Chinei. Atunci se va găti mâncare tradițională chinezească.

Foto: Vlad Andreev