Casa de modă italiană Versace, una dintre puținele rămase independente, a fost cumpărată de către grupul american Michael Kors.

Michael Kors Holdings a cumpărat Versace pentru 2.1 miliarde de dolari (1,8 miliarde euro) și și-a schimbat numele în Capri Holdings, numit după insula de vacanță preferată a iubitorilor de modă bogați. Din acest grup mai face parte și Jimmy Choo, acesta fiind achiziționat anul trecut pentru 1,2 miliarde de dolari.

Achiziţionarea casei Versace este un pas important pentru grupul nostru. Versace a fost fondat în 1978. Pentru mai mult de 40 de ani, Versace a reprezentat luxul italian, un testament al moștenirii veșnice a brandului… Cu resursele noastre, considerăm că Versace se va dezvolta pentru a depăşi o cifră de afaceri de 2 miliarde de dolari”, a declarat John Idol, directorul grupului Michael Kors.

Idol a spus că va lucra cu Donatella Versace în următorul capitol al creșterii brandului.

„Au trecut mai mult de 20 de ani de când am preluat compania împreună cu fratele meu, Santor, și fiica mea, Allegra,’ a spus Donatella. „Sunt mândră că Versace rămâne foarte puternic atât în modă, cât și în cultura modernă. Versace nu este sinonim numai cu stilul său iconic și inconfundabil, ci și cu includerea și integrarea diversității, precum și cu împuternicirea oamenilor de a se exprima. Eu, împreună cu Santo și Allegra recunoaștem că următorul pas va permite brandului nostru să-și atingă întregul potențial.’ Versace va fi în continuare condus de CEO Jonathan Akeroyd.

Michael Kors are speranțe mari pentru brand. El are în plan să crească cifra afacerii la 2 miliarde de dolari, să adauge 100 de magazine pentru a se ajunge la un număr de 300 în toată lumea, de a extinde comerțul electronic și de a crește vânzările de accesorii și încălțăminte.

Tranzacția, care se așteaptă să fie închisă în al patrulea trimestru, semnalează schimbări mari pentru ceea ce va fi numit în curând Capri Holdings.
„Numele nostru este inspirat de insula fabuloasă, care a fost recunoscută de mult timp ca o destinație iconică, plină de farmec și lux,’ a spus compania despre numele ales pentru grupul de branduri.

Distribuie articolul: