La Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, are loc ceremonia aprinderii Luminii Sfinte. Ritualul este considerat un miracol şi are o tradiţie de peste un mileniu. Spre deosebire de alți ani, când mii de oameni se grăbeau să participe la marele eveniment, astăzi biserica este aproape pustie. La fața locului sunt prezenți mai mulți preoți, toți fiind echipați cu măști de protecție, menționează AGORA.md.

Tradițional, Patriarhul Ierusalimului intră în capela unde se spune că este mormântul lui Iisus Hristos, cu lumânări neaprinse, 33 la număr, care reprezintă vârsta pe care o avea Mântuitorul când a fost răstignit.

Înainte de a coborî după Lumina Sfântă, patriarhul este verificat de polițiștii israelieni, ce se asigură că nu are la el nici o sursă de foc. Rămas singur în capelă, Patriarhul înconjoară de trei ori mormântul, îngenunchează în fața lespedei de marmură şi se roagă pentru pogorârea Sfintei Lumini.

Răspunsul este aprinderea celor 33 de lumânări cu care prelatul iese la suprafaţă şi împarte Lumina celor din biserică. De acolo, simbolul învierii se va răspândi în toată lumea şi va ajunge şi la Bucureşti în seara aceasta, adus de preoţi trimişi de Patriarhia Română.

Amintim că Focul Haric va fi adus la Chișinău de o delegație a cărei componență nu a fost anunțată. Responsabilii nu vor coborî din avion, potrivit președintelui Igor Dodon. Lumina Sfântă va fi adusă la aeronavă de reprezentantul ambasadei. Ulterior, la Chișinău, aceasta va fi împărțită delegațiilor eparhiilor din cadrul Mitropoliei.

Sursa: AGORA

Vezi și: Tradiția cozonacilor rumeniți pe vatră, păstrată la Ghindești. O gospodină iscusită ne-a împărtășit imagini savuroase (Galerie foto)