Un copil genial este pe punctul de a-și obține licența la facultate, la o vârstă de doar nouă ani. Este vorba despre belgianul Laurent Simons, care își va definitiva, în luna decembrie, studiile la Universitatea Tehnologică din Eindhoven din Olanda. El și-a ales specializarea inginerie electrică, o disciplină dificilă chiar și pentru studenții cu vârsta normală.

Laurent Simons a făcut cu brio față provocărilor, uimindu-i și pe profesori cu capacitatea sa de a asimila informațiile. După ce va primi diploma de inginer, el vrea să-și continue studiile. Mai întâi să ia doctoratul pe aceeași specializare, apoi să studieze și medicina, scrie Agora.md.

Părinții lui sunt mândrii de performanțele uluitoare înregistrate de fiul lor, dar nu-l zoresc cu școala.

 

Distribuie articolul: