Pe lângă talentul pe care-l au băieții de la BrioSonores, aceștia mai au și un suflet mare. Tinerii nu pierd nicio ocazie să fie prezenți la majoritatea evenimentelor de caritate. În ajunul sărbătorile de Paști, trupa a venit în ajutorul familiei Sandu, din Horești, în care cresc 6 copii.

Brio Sonores au făcut o faptă bună în carul emisiunii Paparazzi de la JurnalTV. Au venit cu daruri, alimente, jucării și alte necesități pentru copii, pentru ca sărbătarea de Paști să le fie mai frumoasă.

Ana este femeia care-și întreține singură familia – e mama a doi copii, iar ceilalți patru, îi sunt nepoții, pe care i-a adoptat de la orfelinat, după ce fratele ei a decedat.

Copiii nu și-au putut abține lacrimile de la gestul nobil,  iar băieții au rămas uimiți de felul cald de ospitalietate a familiei.

Cei care vor să facă o faptă bună în ajun de sărbători pot ajuta familia Sandu prin intermediul trupei Brio Sonores.