Talentul nu poate fi ținut după gratii. O demonstrează avocatul Valerian Mânzat, care a reușit să-și manifeste capacitățile artistice chiar și în pușcărie. Fiind gazda festivalului interpenitenciar „Evantai Cultural”, penitenciarul nr.2 din orașul Lipcani a organizat un program cultural-artistic. Mânzat, alături de alți 12 condamnați au participat la diverse scenete.

Avocatul, condamnat la nouă ani de pușcărie a imitat un șeic. Deschide.MD a publicat o fotografie în care fața lui Valerian Mânzat nu este acoperită.

Valerian Mânzat a fost condamnat la nouă ani de închisoare după ce, în 2009, în urma unei înţelegeri prealabile cu Ion Taran, pe atunci şef al Secţiei investigare a accidentelor rutiere a Comisariatului General de Poliţie, şi cu Dorel Găină, şef al Secţiei asistenţă juridică în cadrul Companiei de asigurări „Moldasig”, au înscenat un accident rutier, cu intenţia de a intra în posesia unei sume de bani de la companie.

La 5 aprilie 2017, după opt ani de la infracțiune, timp în care Mânzat nu a stat nicio zi după gratii, judecătorii de la Curtea de Apel au menținut hotărârea instanței de fond prin care Mânzat este trimis în închisoare pentru nouă ani.

Distribuie articolul: