Ana Șeptelici avea doar 29 de ani, însă nu-și mai putea controla kilogramele, iar acestea o „apăsau” nu doar pe articulații, dar și pe starea morală. Cum a prins la curaj să treacă la un mod de viață sănătos și la mișcare și cum i-a reușit să scadă în final 40 de kilograme, ne-a spus chiar ea.
În primul rând și-a setat un scop
„Mi-a fost foarte greu să decid că trebuie să slăbesc sau să mă alimentez corect, dar am fost încurajată de o colegă și prietenă – Natalia Olaru. Cu ea am mers la sală 3 ori pe săptămână, apelând și la un nutriționist de acolo cum să mă alimentez corect. Acum mă simt că zbor și sunt mai plină de viață eu cu ajutorul fetelor. De 116 kg am ajuns la scopul dorit – 70 de kg. Reușesc și să mă mențin, cu o alimentație corectă, iată că scopul probabil cel mai mult contează”, spune Ana.
Fugea de oglinzi, mai ales de cele mari
„Aveam o greutate foarte mare – 116 kg la ai mei 29 de ani. Îmi era extrem de greu să mă mișc: nu puteam respira normal, greutatea începuse să-mi apese peste articulații. Nu aveam imaginea mea în oglindă – eu pur și simplu ocoleam oglinzile, mai ales cele mari, în care mă puteam vedea în întregime. Greu am luat decizia să încep a avea grijă de mine, de sănătatea mea și să încep sportul. Și regret că atât de greu am decis. Mi-am spus că așa nu mai poate continua. Mulțumesc mult colegei mele care m-a încurajat să fac sport. Cu ea mergeam regulat la sală, ea nu-mi permitea să lipsesc. Mă susținea. Este foarte indicat să frecventezi sala cu prietenele – mai ușor te motivezi, mai ales la început”, recunoaște Ana.
Suportul echipei de antrenori este foarte important
„Am înțeles că foarte mult contează antrenorii și echipa care te îndrumează. Sincer, fără suportul informațional și moral al întregii echipe Evaśport, nu sunt sigură că reușeam, mai ales că până la ei am mai avut tentative de a face sport, dar… nu m-am ținut. Ei mi-au recomandat nutriționistul care „a făcut ordine” în alimentația mea, apoi am primit un program de antrenamente foarte divers. În timp, am perceput că nu eram informată corect, crezând că antrenamentele de forță în grup nu sunt pentru femei. Programul TONUS (de forță în grup) pe care foarte mult l-am îndrăgit, îmi sculpta zilnic corpul și eu vedeam asta”, mai spune Ana pentru EA.md.
Descoperea lumea alimentației corecte și a mișcării continue
„Pentru mine a fost o descoperire că pentru a slăbi din contul grăsimii, trebuie să faci și antrenamente de forță în grup, nu numai Cardio, deorece de calitatea sistemului muscular depinde cât de eficient este metabolismul nostru. Am aflat că în dependență de tipul și ora antrenamentului, alimentația este diferită, dacă vrei să slăbești pentru totdeauna. Cred că am fost o „elevă” ascultătoare – chiar și peste aproximativ doi ani, rezultatul se menține sută la sută. Chiar și dacă am fost plecată din țară câteva luni”, recunoaște femeia.
Îndemnul e unul singur
„Acum simt că zbor și sunt plină de viață! Am slăbit peste 40 kg: de la 116 kg am ajuns la un scop dorit 70kg (greutatea ideală pentru înălțimea mea) și acum mă mențin cu o alimentație corectă. Nu-s minciuni – de ai un scop vei ajunge la ceea ce-ți dorești. Îndemn toate doamnele și domnișoarele, dacă macar un pic simt că greutatea le crează disconfort fizic, moral sau estetic să nu lase, căci este cu mult mai dificil să revii în formă când ai multe kg în plus”, mai spune Ana Șeptelici.