Augustina Șiman este scriitoarea care a încercat să revoluționeze literatura. A surprins cu lansări de carte inedite, dar și cu lucrări ce au reușit să atragă mii de cititori. În plus, autoarea a realizat și două videoclipuri literare, apreciate atât în Moldova cât și în România, astfel, devenind una dintre cele mai populare scriitoare în țara noastră.


De această dată este vorba despre cartea ce poartă titlul „Despre Ea” – o lucrare audio și a doua scriere de acest gen a autoarei. De curând, a fost prezentat și teaserul celei de-a patra cărți, iar din scurtul rezumat se înțelege că scrierea va fi despre și pentru femei:

„Tu ești. Tu ești frumoasă. Frumoasă îți este încheietura mâinii, pe care o întinzi ca să prinzi din cădere un copil, un bărbat sau un vis… Frumoase îți sunt gleznele picioarelor, care au găsit curaj ca să fugă de ceea ce te nenorocește. Frumoasă îți este întreaga ființă, când îți dai seama că în viață vrei mai multe! Ești frumoasă când ai iubit de o mie de ori și totuși mai ai curaj să mai încerci o dată… Și dacă ai ști cât de bine te privești acolo unde ți s-a spus că nu o să îți reușească să ajungi”, scrie Augustina Șiman.

4

 

„Emotivă, uneori dezechilibrată, dar în siguranță în modalitatea ta de a fi – Tu poți fi rece, tu poți fi rațională – dar numai atunci când nu iubești fiindcă… tu ești iubire! Și crede-mă, numai tu poți să salvezi omenirea făcând concomitent acrobații pe tocuri. Tu dăruiești viață cu atâta curaj, dar îți este frică, uneori, să îți dăruiești ziua de mâine… Te vrei atât de mult întregită încât uiți un lucru important – tu îți ești suficientă. Dar o să le descoperi pe toate… cu timpul. Tu”, conchide autoarea.

Ascultă mai jos teaserul cărții ce promite a fi o nouă bombă literară:

Foto: Facebook.com

Distribuie articolul: