Unul dintre cele mai mari grupuri de mame din online-ul moldovenesc a aniversat 3 ani de la fondare. Cu acest prilej, zeci de mame și-au dat întâlnire la o petrecere cu muzica bună, premii pe măsură și socializare cât încape offline.

Mămicile din grupul Ask a MOM au compus versuri dedicate acestei comunități, au venit cu flori și mai ales, purtând flori, pentru că tematica evenimentului a fost una florală. Fiecare participantă a etalat o coroniță sau o rochie cu flori.

ask a mom

ask a mom

 

Alicia Valcov, fondatoarea grupului, a venit la petrecere cu micuțul ei de doar 4 luni, demonstrând astfel că pentru mamele care își doresc să schimbe percepția lucrurilor totul este posibil.

„Mamele sunt o forță, mi-am demonstrat asta mie și o facem zi de zi prin toate acțiunile online dar și offline ale grupului. Suntem circa 20 de mii de mame care, nu o singura dată, și-au făcut auzită vocea și au găsit în grup susținere și ajutor în diverse probleme de creștere și educare”, a declarat Alicia.

La moment grupul are 4-6 administratoare, fiecare cu filiera sa de responsabilitate. Pe lângă acest grup, mămicile internaute primesc sfaturi online de la doctor prin intermediul Ask a Doctor și consultă alte femei în grupul Ask a Woman.

La mulți ani mămicilor, la mulți ani, Ask a MOM!!!

Foto: Irina Spinei