Antonia este o prezență scenică foarte apreciată pe ambele maluri de Prut. Astfel, Primăria orașului Orhei îi invită pe toți la cea de-a treia ediție a Târgului de Crăciun, care se va desfășura în perioada 23 decembrie - 7 ianuarie în parcul Ivanos. Orășelul dă start Târgului de Crăciun pe 23 decembrie printr-un concert grandios cu Antonia.

În acest an, Târgul va fi unul inedit, cu spectacole grandioase, surprize și o atmosferă specială de poveste, specifică sărbătorilor de iarnă.

Atmosferă de poveste la Orhei – centrul oraşului împodobit cu mii de ghirlande şi decoraţiuni de iarnă (Galerie Foto)

Programul de divertisment al Târgului de Crăciun din Orhei este unul variat și cu multe atracţii pentru cei maturi și cei mici. Organizatorii promit că vor rula filme și desene animate cu tematica Anului Nou, show-uri de lumini, concerte zilnice cu participarea starurilor autohtoni şi de peste hotare.

Mai mult, aceștia promit că atât copiii, cât şi maturii se vor distra absolut gratuit la patinoar şi cele 4 tobogane, aduse în exclusivitate din Spania, Rusia şi Ucraina. În cadrul Târgului este rezervat un loc aparte pentru reședința lui Moş Crăciun, unde se vor distra, vor recita poezii şi vor primi daruri.

În ziua de deschidere a Târgului de Crăciun, pe scena de poveste amenajată în aer liber va evolua formaţia DoReDos şi îndrăgita interpretă din România – Antonia. Programul de concert în seara de Revelion la Orhei va fi unul special cu evoluarea vedetelor autohtone, dar şi din străinătate.

Târgul îşi va deschide uşile pe 23 decembrie la ora 17:00.

Distribuie articolul: