Ne-am bucurat nespus să o cunoaștem pe Angela Sobol - primul basarabean care și-a luat inima-n dinți și a spus: „da, eu vreau să lansez o primă afacere specializată în producerea și comercializarea fulgilor de cereale în Republica Moldova”. Deși acum business planul se află la etapa de lansare a produselor pe piața locală, Angela a gustat din aroma amară a birocrației, dar și din suficientele provocări care iau ieșit în cale. Ce muncă titanică ascunde în spatele său veverița Ronți - mascota produselor, vă spunem în interviul de mai jos.

Ne-am bucurat nespus să o cunoaștem pe Angela Sobol – primul basarabean care și-a luat inima-n dinți și a spus: „da, eu vreau să lansez o primă afacere specializată în producerea și comercializarea fulgilor de cereale în Republica Moldova”. Deși acum business planul se află la etapa de lansare a produselor pe piața locală, Angela a gustat din aroma amară a birocrației, dar și din suficientele provocări care iau ieșit în cale. Ce muncă titanică ascunde în spatele său veverița Ronți – mascota produselor, vă spunem în interviul de mai jos. 

Angela, felicitări! Sunteți primul basarabean care aduce în Republica Moldova o afacere cu gust de fulgi de cereale. Cum ați găsit curaj de a vă lua inima-n dinți? A pornit de la iubirea pentru alimentele ECO?

A fost o provocare mare pentru mine, însă şansa să-mi realizez visul a apărut abia acum, datorită accesării unui grant oferit de Programul ”Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene. Fiind amatoare a fulgilor de cereale și susținătoare a modului sănătos de viață, m-am orientat către o nişă mai specială: produsele BIO. Consider că pentru a avea succes, trebuie să ofer consumatorilor fulgi de cereale sănătoși și siguri pentru sănătate. Am o încredere mai mare în calitatea fulgilor RONȚI, știind că sunt fabricați fără E-uri și coloranți, doar din produse naturale.

11693224_933687243357100_156456952_n

Cine sunt oamenii v-au inspirat atât de mult să tindeți spre a deveni antreprenor?

Nu pot zice că m-a inspirat cineva anume, în cazul meu dorința de a nu pleca peste hotare la muncă, de a face și acasă lucruri frumoase mă motivează zi de zi.

Povestiți-ne despre cât de greu sau ușor a fost să accesați un grant. A trebuit să rambursați suma investită?

La început, eram foarte sceptică și nu credeam că aceste granturi vor fi repartizate corect, dar spre marea mea surpriză, toate etapele accesării acestui grant nerambursabil au fost transparente și corecte. Nu a fost o încercare grea, dar nici ușoară.

11148578_841032862618729_3068607341790290074_n

Unde se găsesc produsele RONȚI și ce sortiment de fulgi fabricați în prezent? Planificați noutăți în procesul de producție?

Suntem la etapa de lansare a produsului pe piața locală. Vom comercializa următorul sortiment :

  1. fulgi din cereale de făină de porumb
  2. fulgi din cereale de făină de porumb și grâu
  3. fulgi din cereale de făină de porumb și grâu cu zahăr
  4. fulgi din cereale de făina de porumb și grâu cu zahăr și cacao.

11759372_933687250023766_1539080688_n

Care a fost cea mai grea parte a lansării afacerii? Intuim că este vorba de importul de utilaje.

Fiecare etapă a dezvoltării afacerii își are specificul său. Importul de utilaje nu a fost cea mai grea parte, obținerea certificatelor necesare desfășurării activității de la instituțiile de stat au implicat cel mai mare efort, deoarece pentru un singur certificat trebuie să bați la vreo 15 uși.

Încă de la primii pași, în desfășurarea activității, agentul economic este descurajat de procedurile prea complicate, iar după părerea mea există prea mulți șefi și prea multe semnături necesare pentru un certificat, fapt ce favorizează dezvoltarea corupției.

Pentru o semnătură, pot sa te poarte pe drumuri și câte o saptămănă.

Acum trăim într-o eră digitală și modalitațile în care lucrăm, socializăm și învățăm, sunt în schimbare. Conducătorii statului trebuie să intervină urgent și să simplifice procedurile existente, deoarece nu mai sunt actuale și trebuie să fie inspirate de la statele mai dezvoltate, care lucrează după proceduri mult mai simple și mai eficiente.

11756438_933687286690429_1801701073_n

Cum stau basarabenii la capitolul aprecierea produselor BIO?

Este un pic mai dificil să ne lansăm cu astfel de produse, deoarece consumatorii nu sunt suficient de informaţi şi sunt sceptici.

Ați sesizat, probabil, pe propriul corp beneficiile consumului de fulgi de cereale. Care sunt acestea?

Alegând să ne alimentăm corect, corpul nostru va deveni sănătos, oferindu-ne bunăstarea și vitalitatea de care avem nevoie pentru a ne desfășura activitățile zilnice. Nu închideți ochii la vederea tuturor avantajelor pe care consumul de fulgi de cereale, în diversele lor forme, vi le-ar putea aduce. Fulgii de cereale sunt potriviți nu numai pentru micul dejun, împreună cu lactate ori fructe, dar pot fi preparați sub diverse forme de biscuiți și prăjituri. Internetul abundă cu tot felul de rețete delicioase, dar și de mărturiile pline de satisfacție ale celor care le-au pus în practică.

Criozitate: cum alegeți materia primă? Ați lansat parteneriate cu agricultorii locali?

Până în prezent, am negociat două parteneriate cu mari producători agricoli din zona de centru a țării, dar dorim să avem parteneriate și cu producătorii agricoli și din zona de nord.

11749363_933661076693050_328225145_n

Cine sunt oamenii care vă sprijină și cărora le sunteți recunoscătoare acum, pentru succese?

Soțul și părinții sunt cei care mereu mă ajută și mă încurajează, le transmit un mare MULȚUMESC lor, dar și prietenilor care m-au ajutat în momentele mai grele.

Cea mai importantă lecție de viață, pe care ați învățat-o de când ați devenit femeie de afaceri…

Cine intră în afaceri, să nu creadă că lucrurile vor merge așa cum le-a planuit și cum și le-a imaginat. Trebuie să ai mereu în vedere că pot aparea evenimente neprevazute, evoluții neașteptate, calcule și estimari care se vor dovedi a fi ireale.

În afaceri, trebuie să fii riguros, perseverant și să ai întotdeauna o strategie adaptată la situația din teren. În afaceri, munca devine o artă, în cazul meu, asta m-a inspirat în denumirea companiei: „ART-PROECO SRL” – ARTA PRODUSELOR ECOLOGICE.

Mult succes, Angela!

11778200_933659990026492_974139830_n

Despre afacere: Acest proiect este realizat cu asistenţa Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Programul îşi propune să contribuie la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate.

Foto: Arhiva personală

Distribuie articolul: