La fel cum o face la fiecare sfârșit de an, publicația americană Forbes a publicat rezultatele unui clasament care scoate în vileag cele mai puternice personalități din lume. Nu ne miră că în acest an, Angela Merkel apare din nou în top. Ce-i drept, „înconjurată” de bărbați pe pozițiile alăturate. În primii 10, cei mai influenți oameni de pe planetă, în 2015, au fost incluse doar două femei.

Clasamentul celor mai puternice persoanalități ale lumii este oferit publicității începând cu anul 2009, iar rezultatele reprezintă un efort selectiv al redactorilor care apreciază candidaturile în funcție de câteva criterii specifice: resurse financiare și administrative, impactul social al deciziilor etc.

Pentru al treilea an consecutiv, președintele rus Vladimir Putin deschide clasamentul celor mai puternici oameni ai lumii, potrivit publicației.

Locul secund, în ceea ce privește puterea la nivel global, a fost atribuit, în acest an, cancelarului german Angela Merkel.

Pe locul III, în același clasament, se poziționează președintele american Barack Obama, urmat, pe locul IV, de către suveranul pontif, Papa Francisc. Topul primilor 5, cei mai influenți oameni de pe planetă, este încheiat de căte liderul chinez Xi Jinping.

Pe următoarele poziții, au fost incluși:

VI. Bill Gates – Fondatorul Fundației Bill & Melinda Gates

VII. Janet Yellen –  vicepreședinte al Consiliul de Administrație al Sistemului Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii

VIII. David Cameron – prim-ministru al Regatului Unit

IX. Narendra Modi – prim-ministru al Indiei

X. Larry Page – CEO la „Alphabet”

Sursa/Foto: Forbes