Astăzi în campania #cumamslăbit îți prezentăm istoria Angelei. Credea că lupta cu kilogramele va fi imposibilă pentru ea și că se confruntă cu o problemă ereditară, dar iată că kilogramele în plus nu sunt o moștenire de care nu poți scăpa. Angela a găsit motivația și puterea de a-și schimba viața. 

„Aspectul fizic pe care îl aveam nu mă complexa pentru că mi se spunea că asta e genetic,  pentru că membrii familiei erau la fel. Împăcata cu gândul nu acordam mare atenție la faptul cum arătam pentru ca tot mi se spunea: „cine te iubește o sa te iubească așa”.De fapt într-un final am înțeles că genetic este doar felul în care ne alimentam și modul de gândire.”

Decizia de a slăbi.
„Istoria mea în procesul de slăbire a început în ziua în care am observat că nu mai am haine potrivite ca mărime pentru că cântarul meu arata multe kilograme în plus, kg adunate în urma dietelor, înfometărilor și a alimentației necorespunzătoare. A fost o perioada de depresie care nu a durat mult. Nu mai credeam în minuni în pentru că încercasem diferite diete care în rezultat mi-au adus peste 80 kg. Am devenit mai puțin activă și productiva, mereu obosită, epuizata și fără energie.”

Motivația.

„Aveam o prietena cu care de fiecare dată când ne întâlneam în loc de ,,bună ziua” mă întreba „când ai de gând sa slăbește?,” ea deja avea rezultate frumoase în aceasta direcție. Și doar în momentul în care am luat decizia că asta voi face nu de luni și nu de mâine, dar de azi rezultatele frumoase au început sa se vadă, iar stilul meu de viată s-a schimbat radical. Scopul meu era nu doar să slăbesc, dar și să îmbunătățesc sănătatea.”

Procesul de slăbire.

„Am început să schimb multe obiceiuri alimentare. Am învățat sa mănânc corect, să am un regim alimentar echilibrat, 3 mese principale și 2 gustări. Am învățat să combin corect mâncarea, să beau cantitatea necesară de apă în fiecare zi. Masa principală până în prezent este micul dejun și nu cina cum era de obicei. Toate acestea combinate cu antrenamentele de la 7 dimineața la sala de fitness.”

Menținerea în formă.

„Procesul de slăbire în sine a fost lejer, în 8 luni am lăsat 17 kg. Mă bucur de rezultatele obținute, dar și mai mult mă bucur că deja sunt aproape 3 ani de când mă mențin în formă fără să adaugă kilogramele cum o făceam în urma dietelor și înfometărilor.

În procesul de slăbire și menținere mă ajuta suplimentele alimentare, proteinele sub forma de shake sau supe. Pe lângă energia care mi-o oferă pe tot parcursul zilei sunt asigurată ca fiecare celulă din organismul meu este hrănita și astfel atunci când și celulele sunt hrănite nu mai am pofte de dulce sau ceva gustos (de obicei și nesănătos) și cu ajutorul lor asigur o alimentație echilibrată la tot organismul nu doar stomacului.”

Un mesaj de încurajare. 

„În secolul în care trăim sănătatea este primul pas pentru a fi la modă, iar nouă femeilor din Moldova ne place să fim în pas cu moda, din acest punct de vedere chiar vă provoc ca fiecare din voi cele care citesc acest articol să trageți o atenție mai deosebita în această latură a vieții ,,sănătatea,” iar pentru a fi mai sănătoși trebuie să dedicăm timp exact cum dedicăm timp să ne uitam la un film, să privim televizorul, să lenevim așa trebuie să dedicam timp și pentru corpul nostru, pentru o ora de sport sau cel puțin 30 minute de mers pe jos.
Pentru a fi sănătoși și pentru a crea lucruri frumoase trebuie să lucram în direcția asta. Pentru a fi în forma mereu și a ajunge la sănătatea optima trebuie să ne facem timp să citim  cărți despre sănătate, despre nutriție, să privim filme documentare care ne învață ceva, ne ajută și să avem niște obiective bine definite. Pentru că o familie sănătoasă începe de la o mama, o femeie sănătoasă pentru ca noi suntem acelea de la care pornește totul. Facem cumpărăturile, pregătim ce va mânca familia. De la asta începe echilibrul unui stil de viată sănătos și atunci nici kilogramele nu vor apărea. Sănătate tuturor!”

Dacă ai și tu o poveste similară, nu ezita să ne-o povestești la EA@interakt.md.

Citește și: Istoria Mariei Muntean în campania #Cumamslăbit: „Scăderea în greutate pentru mine era imposibilă, deja nu vedeam nicio metodă”

Distribuie articolul: