A visat să devină un geniu al matematicii, poate de asta îi plac „femeile cu creieri”. Nicio universitate nu l-a atras într-atât încât să rămână, aşa că s-a refugiat în televiziune.

Chiar dacă are doar 23 de ani, a reuşit deja să capteze atenţia publicului, dar şi să ţină piept zilnic lucrului cu Nata Albot.

Ce ai făcut până a veni în televiziune şi, de fapt, cum ai ajuns aici?
Am făcut Liceul Mircea Eliade. După asta, a urmat un an la ASEM, încă un an în Germania (filosofia) şi, în sfârşit, un an în România. Uite, toate trei pot fi numite Universitate după mine.

În nicio universitate n-am stat 3 sau 4 ani, cât se cade. Am acceaptat să merg în Germania după o vară în regim Work and Travel. După aia, în România — însă universitatea mi-a fost întreruptă de propunerea de a reveni acasă şi de a face televiziune.

De unde îţi vin ideile şi verva de prezentator, care sunt „sursele”?
Cred că pentru ceea ce fac acum la TV este necesar un background. Asta fiind şcoala, asta fiind părinţii, asta fiind lecturile, asta fiind călătoriile… care pot fi mai mult sau mai puţin filtrate şi adunate într-un scurt reportaj, într-o discuţie cu un anumit intervievat.

Eu am avut o profesoară de română foarte bună, care în clasele 7-8 ne-a învăţat să flămânzim, ca să mergem la ora 3-4 la tot felul de recitaluri de poezii, să cunoaştem poeţi care au fost deţinuţi pe timpul comunismului şi mie asta îmi plăcea.

Noi aveam un val al nostru, foarte colorat. Ceea ce era foarte demodat. Fiindcă să faci parte dintr-un cenaclu literar contravenea ideii de „paţanaş”, care poate fuma o ţigară, care-i „crutoi”, care agaţă „padruji”.

Aşadar, cum s-a produs descoperirea?
Nata Albot, un om pe care eu îl auzeam doar la radio şi îl vedeam la TV, m-a sunat la recomandarea lui Viorel Posmotrel. Era într-o după-amiază. M-a întrebat dacă n-aş vrea să particip într-un proiect TV nou. Am acceptat.

În doua-trei luni, după probe şi antrenamente, cu emoţii şi bătăi de cap, am ieşit pe sticlă ca prezentator la „Deşteptarea”, la Jurnal TV.

Ce ştiai tu atunci că înseamnă jurnalismul?
Ceea ce făceam eu erau reportaje uşurele, Leonid Parfionov şi Larry King erau departe de mine! (râde)

Pentru mine conta foarte mult să scot tot gramul de ipocrizie din mine şi să fiu cât se poate de ironic, să dau energie, ca cei care mă privesc să zică: „Poate pot să am încredere într-un puşti ca el, poate spune ceva interesant”. Ideea este că eu n-am stat mult în proiectul „Deşteptarea”, pe care într-un timp mă gândeam să-l transform într-un grandios show matinal, fiindcă a intervenit „Sare şi Piper”.

De ce anume tu la Sare şi Piper?
Vă voi spune sincer – înainte de asta am avut multe discuţii cu Nata Albot. Ea m-a întrebat cum ar fi pentru mine să fac şi „Deşteptarea”, dar şi o nouă emisiune. Pentru ca mai târziu să fac doar „Sare şi Piper”.

Probabil, Nata a văzut în mine un potenţial de creştere. Pentru mine, „Sare şi Piper” a devenit o provocare mult mai mare decât „Deşteptarea”.

Reclama la „Sare şi Piper” te arată într-o ipostază foarte patriarhală, în timp ce Nata e femeia casnică. În realitate, ştim că ea a fost „şefa”proiectului — asta nu ţi-a lezat „demnitatea de bărbat”?

Nu reclama, ci promo-ul, unu la mână. Doi la mână, la 23 de ani, eu nici în ruptul capului nu vreau sa arăt patriarhal sau autoritar.

Eu sunt o maimuţă, un tip cu foarte multe porniri instinctive. Rareori când reuşesc să mă încadrez în definiţia homo sapiens. Iar faptul că Nata îmi e „şefă” nu-mi lezeaza deloc demnitatea, ci dimpotriva — îmi stârneşte un adânc respect pentru femei care, pe bune, le reuşesc pe toate.

Colega, femeia şi jurnalista Nata Albot este…
Nata este superbă. Ea poate provoca, ea poate să te ademenească în nişte scheme şi planuri care la prima vedere îţi par cosmice şi incredibile.

Când am auzit pentru prima oară de proiectul „Sare şi piper”, Nata mi-l propunea doar ca bonus la ceea ce reuşeam eu să fac la „Deşteptarea”. Între timp însă am înţeles că e prea mult aici de făcut. E prea embrionară starea de lucuri în televiziunea moldovenească, încât să poţi să-ţi permiţi o clipă de neatenţie sau lentoare.

Ca să conchid, Nata e o colegă minuNata!

Distribuie articolul: