De ceva timp, Andreea Marin a lansat o serie de emisiuni denumite „Prețuiește Viața”, prin care și-a propus să le ajute pe femei să devină frumoase și încrezătoare. De data aceasta, vedeta TV a dezvăluit mai multe secrete de haisrtyle, pe care le-a învățat de-a lungul carierei sale televizate. Care sunt acestea, vei vedea mai jos.

„V-am promis că vin cu regulile de bază, pe care le-am învățat de-a lungul timpului, legate de alegerea corectă a produselor de îngrijire a părului, pentru fiecare dinte voi. Din fericire, meseria m-a învățat detalii pe care, altfel poate nu le-aș fi aflat atât de simplu.

1. Încep cu fetele ca și mine, care au parte de un păr prea puțin ascultător. Pentru păr fin, subțire și mai rar, alege un șampon special pentru volum și balsamul de asemenea. Ca să dai mai mult volum părului tău, usucă-l, ținând capul în jos și la final, în aceeași poziție, folosește un fixativ cu fixare medie. Nu folosi niciodată produse strong, dă-i voie părului tău să-și păstreze aspectul care sugerează naturalețea.

2. Pentru păr foarte gras, folosește șampon-tratament, pentru echilibrarea excesului de sebum. Există șampoane ce tratează problemele scalpului, de pildă: pielea foarte uscată și deshidratată, ce poate duce la apariția mătreței; părul fragil, rebel, fără strălucire, supus multor procese chimice sau termice, cum sunt: decolorarea, vopsirea, coafarea zilnică cu ajutorul uscătorului, întinderea cu placa sau folosirea bigudiurilor în exces – este părul ce trebuie tratat cu un șampon, balsam și măști de hidratare. Neapărat.

3. Pentru părul vopsit și în special pentru situațiile în care părul are o culoare intensă ori e traumatizat și are nevoie să-și reia strălucirea din ziua vopsirii, există șampon și balsam dedicat.

4. Pentru părul cu firul gros, uscat, neasculător, des, greu de modelat, dacă e sănătos, este cel mai invidiat, pentru că atunci când este spălat, coafat și tratat cu produsele corespunzătoare, poate arăta la fel ca și cel pentru reclamele pentru vopseaua de păr: greu, strălucitor, parcă dansând în timpul mișcării.

5. Părul creț, natural, am constatat cu mâhnire că este deteriorat din cauza feluritelor produse chimice pentru îndreptarea firului. Femeile fac asta în loc să se bucure de avantajul de a-l avea ondulat. După spălare, trebuie să folosiți doar un produs de styling adecvat. Uscat lejer cu foehnul cu difuzor, fără a avea un ajutor lângă tine, părul tău poate arăta ca după o vizită la coafor.

Fetelor, știați că părul ondulat cu neastâmpărul buclelor rebele, dă un aer mult mai senzual decât părul drept, care e potrivit mai degrabă stilului business?”, spune Andreea Marin, în emisiune.

Distribuie articolul: