Frumusețea ei nu are limite, iar pe parcursul carierei, a învățat și suficiente trucuri care să-i asigure un machiaj de nota 10. Andreea Marin continuă seria de emisiuni „Prețuiește Viața”. De data asta, a dezvăluit câteva repere pentru un machiaj reușit.

„Dragile mele, chiar și atunci când ne trăim viața în mare parte în teniși, toate ne dorim să arătăm impecabil măcar din când în când, ca și divele hollywoodiene sau cele din revistele de frumusețe. Dar nu conștientizăm întotdeauna că o echipă de stiliști lucrează un timp însemnat, câteva ore bune, pentru rezultatul final în cazul acestor dive, fără să mai luăm în calcul și retușurile realizate în Photoshop. Noi ne propunem să arătăm bine în viața reală.

Machiajul de zi nu trebuie să fie încărcat, pentru că accentuează detaliile.

Machiajul de seară este mai sofisticat și se realizează în funcție de culoarea și forma ochilor, în funcție de ținută, coafură, contextul evenimentului.

Ochii căprui și negri pot îndrăzni să folosească machiajul cu nuanțe mai intens colorate, dar și auriu sau bej în egală măsură.

Ochii albaștri sunt mai bine puși în valoare de nuanța bordo, dar și de kaki, mov, portocaliu, cyclam sau roșu. Se poate folosi orice culoare, dar este de evitat albastrul, dacă nu vrei să pierzi anume intensitatea culorii ochilor tăi.


Ochii verzi sunt cei mai avantajați. Sunt ușor de subliniat cu nuanțe de maro, arămiu, brun, gri petrol.

Alte repere pentru un machiaj reușit:

Pe  arcadă foarte înaltă a ochiului, nu folosi culori prea deschise și în niciun caz sidefate, care ar supradimensiona zona și așa bine marcată.

De asemenea, dacă pielea este foarte ridată, ai grijă să folosești culori mate, categoric fără sidef. Ochii înfundați vor fi foarte accentuați de culori reci, închise, așa că gâdește-te bine ce efect vrei să obții.

Unei fețe obosite, aplică-i un fard de obraz roz sau de culoarea piersicii, în niciun caz în nuanță de maroniu. Dacă ți-a frică de chirurgia plastică sau pur și simplu nu agreezi ideea,  încearcă să mărești puțin conturul buzelor, dar cu o culoare identică rujului.

La buzele subțiri, nu folosi rujuri în nuanțe închise, culorile ideale fiind oranj, roz sau frez.

Nu te machia niciodată la plajă, pentru sănătatea feței tale, dar nu uita să folosești o protecție, în funcție de tipul tenului tău. Și buzele tale au nevoie de protecție.

Dacă începi să te cunoști pe tine însăți și să selectezi din sfaturile anterioare doar ceea ce e util pentru tine, vei reuși să te machiezi conform cotextului chiar și în grabă. Important e să-ți acorzi și ție, așa cum faci și cu copiii tăi, respectul și porția de frumusețe cuvenite.

Demachiază tenul zilnic, seara și dimineața și nu te machia atunci când ești singură acasă.

Acoperă eventualele cearcăne și, cu vârfurile degetelor, aplică fondul de ten ca pe o cremă, fără să masezi foarte tare. Pune puțin blanche în obraji. Există farduri de pleoape cu o textură cremoasă, care se pot întinde foarte ușor cu degetele.

Rimelul se aplică în funcție de nevoile fiecăreia: alungire, îngroșare sau arcuire.

Rujul trebuie să aibă o culoare natural, chiar și gloss, chiar dacă, într-un anumit moment nu este în trend.

Ține cont de ceea ce ți se potrivește bine ție. Rujul intens va fi folosit doar dacă ochi sunt puș în evidență foarte natural. Se vor da obligatoriu cu contur în aceeași nuanță, dar asta ar însemna timp și nu ne-am încadra în cele câteva minute pomenite”, spune Andreea Marin, într-o nouă ediție a emisiunii Prețuiește Viața.

Citește și  Andreea Marin: „Părul ondulat și rebel dă un aer mult mai senzual decât părul drept”

Distribuie articolul: