Anastasia Șerșun activează în domeniul de IT deja de 6 ani. Calea spre realizarea visurilor urmeze visul a început-o imediat după încheierea studiilor universitare. Tot EA este cea care crede că dacă vrei să ajungi undeva, trebuie cel puțin să încerci! 

Deși activează de 6 ani în domeniul IT, aceasta recunoaște că pasiunea față de domeniu și încrederea în propriile forțe a crescut odată cu experiența, cunoștințele noi acumulate și provocările soluționate.

„Este un proces continuu de învățare, chiar și după câțiva ani eu oricum urmez anumite cursuri, studiez, citesc, probabil fiecare care are o astfel de carieră este mereu în continuă dezvoltare”, povestește ea.

Chiar dacă avea un calculator încă de când era mică, interesul și atracția față de tehnologiile digitale au prins contur pe băncile facultății, captivând-o într-un mod surprinzător. Din acel moment, a înțeles că poate să facă foarte multe lucruri explorând acest domeniu, dar mai ales să fie în pas cu era digitală și chiar să facă parte direct din ea.

„A început să îmi placă deja când am intrat la facultate, când am înțeles că totuși este mult mai interesant decât mă
așteptam, poți face mult mai multe chestii decât îmi imaginam și probabil cu timpul a început să crească pasiunea spre IT”, zice Anastasia.

Zi de zi, femeia generează soluțiile cerute de clienți, utilizând limbajele de programare Java și Scala. Uneori, însă, rezolvarea taskurilor profesionale presupune mai multă implicare, iar pentru a găsi cea mai potrivită cale, citește și se informează continuu, iar răspunsul nu se lasă mult timp așteptat.

Motto-ul care a ghidat-o încă de la începutul carierei sale este „Dacă vrei să ajungi undeva, trebuie cel puțin să încerci”. Astfel îi îndeamnă și pe tinerii care își doresc să urmeze calea tehnologiilor moderne, fie un job în calitate de developer, tester sau orice altceva din domeniul IT, să exploreze aceste opțiuni și să perseverenți în încercările lor.

„Sunt foarte multe cursuri pentru începători, care ar putea să arate dacă îi este interesant persoanei să programeze sau să facă web design. Dacă cineva deja a început niște pași în carieră și se simte foarte nesigur de cunoștințele sale, atunci sugerez să candideze pentru un stagiu de practică. Acum în Chișinău sunt foarte multe companii care oferă un internship, unde un profesionist te ajută să accesezi și tu acest domeniu și cred că aceasta este foarte fain. Când eu eram studentă, aceste programe practic nu erau și cred că e o oportunitate de care trebuie să profiți neapărat”, povestește ea.

Distribuie articolul: