Situația de urgență este perioada când am spus „STOP” și #Stăm ACASĂ. Carantina ne face mai buni, în același timp oferă posibilitatea de a ne descoperi noi talente, hobby-uri sau vise. Ana Cernicova, respectă regulile și se auto-organizează pentru a vedea doar beneficii din această perioadă, motivându-și  fanii să facă același lucru.  

Două pasiuni se completează reciproc acum în viața artistei: gătitul, acompaniat la pian și muzica alimentată de rețete interesante. Pentru fiecare soprana primește numeroase aprecieri pe rețele de socializare. Mamă a fetiței cu voce de înger – Amelia Uzun, este persoana care te motivează, e mereu plină de viață și a găsit un motiv să adore carantina – faptul că poate să fie  24/24 h alături de fetița ei, să petreacă mai des timp cu toata familia.

Munca este pe același ritm

„Zilele au devenit mai lungi, însă acasă mereu găsești ocupație, cu atât mai mult atunci când ai un copilaș. Împreună cu Amelia desenăm, facem temele, recent am învățat-o să-și acompanieze la pian un cover nou, ce în curând îl vom posta. Ce ține de munca mea – ea continuă, în mare parte nu s-a amânat și merge în același ritm, doar că online. Dar totuși, îmi este dor de colegii, de scenă, de acele emoții și trăiri…”, ne-a mărturisit artista.

O nouă pasiune

„Zi de zi trebuie să încerci ceva nou, dar să nu uiți niciodată de vechile talente. Într-o zi, m-am adresat la urmăritorii mei să-mi sugereze piese ce să le cânt live. A fost interesant,  am încercat pentru prima data să postez cum mă acompaniez la pian. Mi-a reușit,  a avut un impact pozitiv pe rețelele de socializare, am primit multe mesaje frumoase și le mulțumesc urmăritorilor mei, deoarece m-au motivat să continui această practică și pe viitor.  Iar în continuare,  urmează sa facem  un duet nou cu Dumitru Mitu”, mai povestește Ana Cernicova.

Gospodina carantinei

„Timpul care mai demult îl pierdeam în ambuteiaj acum îl folosesc util în gospodărie. Mi-am cultivat o pasiune, cea de a prepara gustos și  în fiecare zi gătesc sănătos, am învățat rețete noi și am aflat ca pot fi o bucătăreasă minunată 😂. Este interesant, dar din păcate am pus câteva kg în plus, de aceea de ceva timp am început din nou să practic sportul, iar de ieri am renunțat definitiv la zahăr și dulciuri pentru a reveni la forma care am avut-o înainte de carantină. (acum pot face si 2 antrenamente pe zi)”, ne-a mai mărturisit soprana.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Departe de lume… @amelia.uzun 🤍

O postare distribuită de Ana Cernicova (@anacernicova) pe

E timpul să privim în sufletele noastre

„Poate va suna banal, dar cel mai mult îmi doresc să fim sănătoși! Îmi doresc ca oamenii se perceapă corect această perioadă dificilă. Să ne învățăm să apreciem lucrurile frumoase din viața noastră, să prețuim natura. Acum e timpul să privim în sufletele noastre, să renunțăm la obiceiuri nocive, să lucrăm asupra caracterului, să analizăm faptele pe care le-am făcut și să acționăm pentru a ne schimba spre bine. Până la urmă cu toții ne-am convins că nu banii conduc lumea, ci calitatea de a fi Om…”, a mărturisit artista.

 

Autoare: Andreea Nemerenco, stagiară