Managementul jurnalismului de investigaţie în Moldova se pare că e lăsat pe mâini bune – pe mâinile unor femei. Proeminentă în presă cu voie, dar mai ales și fără de voie, datorită încălcărilor pe care le mediatizează, Alina Radu e directoarea de ziar care a sfidat legile managementului. Tot ea, împreună cu echipa, ține piept zecilor procese de judecată. Cel mai lung proces a întrecut până și numărul poveștilor Șeherezadei. Când handicapul devine o virtute
În 2004, când Ziarul de Gardă a văzut pentru prima oară lumina tiparului, era unica publicație din Republica Moldova administrată în totalitate de femei – o femeie directoare și una redactor-șef.

„Atunci, unii din mass-media au zis: „ha-ha, niște femei au pornit un ziar!” Mai făceau fetele reviste de glamour, dar un ziar de investigații, nu. S-au distrat și țin minte că exact cu noi o dată au mai pornit încă vreo două ziare. Ele au rezistat doar o jumătate de an. Și atunci ziceau, „ia uite bre, unii bărbați au închis ziarele, dar ele încă mai continuă. Chiar dacă sunt femei – parcă se descurcă.” Peste câțiva ani, când iar s-a mai închis nu știu care, spuneau: „Știi de ce ziarul lor există? – pentru că-s femei. Aşa, handicapul a fost calificat ca o virtute”, povestește jurnalista.

Alina Radu spune că în lume managementul feminin este foarte apreciat, pentru că femeile sunt mai puțin corupte. „Nu zic acum că la Ziarul de Gardă facem cel mai bun management, pentru că modelul de management apreciat la noi e cel care generează bani mulți. Noi nu am reușit să aducem bani mulți, deşi cifra anuală de rulaj a ZDG a crescut în fiecare an și suntem al optulea an pe piață”.

Cu toate că ZDG apare încă alb-negru şi are un buget destul de modest, ziarul nu avut niciodată datorii la tipar, chirie, telefon și salarii, subliniază directoarea publicației.

Un șut în fund – un pas înainte
Alături de colega sa Aneta Grosu (actualmente redactor-șef ZDG), Alina Radu a lucrat în mai multe redacții. Au plecat de fiecare dată din cauza ingerinței politicienilor în activitatea editorială și a slăbiciunii redactorilor-șefi de acolo. „Într-o perioadă, nimeni nu vroia să ne ia la lucru pentru că știau că suntem, într-un fel, foarte critice față de orice guvernare. Niciodată nu încercăm să ascundem ceea ce trebuie să afle publicul. Deci, nu am fost jurnaliste foarte comode”.

Alina Radu și-a început cariera în jurnalism la televiziunea publică în 1989, iar după câțiva ani ea a ales să meargă la primul post TV privat apărut în Moldova, Catalan TV. „Au urmat câțiva ani în care noi am construit o televiziune cu toată grila. Dar la prima campanie electorală lucrurile s-au schimbat – ne era și mai mare durerea să conștientizăm că ceea ce construisem cu muncă jurnalistică, corectă, este acum terfelit de interesele politice”.

După ce Alina Radu a lucrat la două televiziuni, a urmat o colaborare cu TVR1, dar şi activitatea la primul cotidian independent apărut la noi. La Flux, căci despre acest ziar e vorba, a lucrat într-o echipă cu unii din cei mai renumiți jurnaliști din Moldova post-sovietică. Însă nu a durat prea mult – mai exact, până la primele campanii politice.

În momentul în care și la acel cotidian s-a simțit implicarea unui politician în politica editorială a ziarului, decizia Alinei era ca și luată. „Mi-am dat atunci cuvântul că trebuie să mă retrag din presă. Trecusem deja prin câteva instituţii de presă, una publică, altele private – dar peste tot apăreau actori politici care dictau uneori textul ştirilor. Nu vedeam atunci, practic, unde m-aș angaja și cât de liberă m-aș simți. M-am retras în domeniul ONG. La un moment dat, am zis că nu voi mai scrie niciodată, dar pe urmă, desigur, am început să simt o mare nostalgie”.

Ce-ți trebuie ca să deschizi un ziar? 5400 de lei și o idee trăsnită

După câțiva ani, tot împreună cu Aneta Grosu, au decis să facă ceva pe cont propriu, ca să se asigure că nimeni din afară nu va interveni în politica editorială a publicației. Ideea unui ziar de investigații este una trăsnită, spune Alina, pentru că nici în Europa nu prea există ziare de investigații.

„Nu aveam nici un fel de bani, însă din fericire în Republica Moldova poți să înregistrezi un ziar cu doar câteva mii de lei. După asta, desigur că a început marea căutare: sediu, echipament, bani de tipar şi salarii. În fond, am fost doar o mică echipă la început și nu a existat o distribuție foarte clară de poziții, cine și ce va face, toți eram reporteri. Nimeni nu era manager, nimeni nu era finanţator”.

O dată cu înregistrarea ziarului au apărut și obligațiile față de fisc și alte instituții ale statului, și atunci, pentru că avea experiența proiectelor, Alina a început să aibă grijă de administrare.

„Nu mi-am propus niciodată să fiu manager, dar era nevoie de bani ca să întreţinem ziarul, şi în lipsa unor finanţatori din Moldova a trebuit să găsim fundaţii în străinătate care susţineau jurnalismul de investigaţie. În opt ani m-a absorbit această muncă. Nu m-a învățat nimeni să fiu manager, încă învăț managementul în fiecare zi. Însă nu am părăsit domeniul jurnalistic nici pentru o zi”.


„În 2009, Alina Radu a primit Mărul de Aur în cadrul desemnării celor 10 jurnaliști ai anului de către Centrul pentru Jurnalism Independent”

„Cu banii avem o relație foarte simplă – nu mă interesează”
Și dacă la muncă este nevoită să numere banii, acasă acest lucru îl lasă pe seama soțului. „Cu banii avem o relație foarte simplă – nu mă interesează. Și uneori regret, dar nu pot să mă gândesc la bani decât ca la un mecansim care acoperă tiparul, calculatorul… Acumularea lor fără un scop nu mă interesează.”

Nu mai apuc să întreb dacă acest aspect nu dăunează în viața de cuplu: „Soțul a știut asta de când noi ne-am cunoscut și a preluat acest segment. Copii mei, cu genetica soțului, știu matematică și numără toți foarte bine. Asta nu înseamnă că avem de toate sau avem prea multe. Mă bucur că ne-am potrivit cumva cu soțul, poate și pe el nu l-au interesat banii foarte mult și atunci scapi de un stres”. Fair enough, cum zic englezii.

„Jurnalista nu poate fi o bună familistă”. Sau ba?
Oricine a vrut vreodată să se facă jurnalist(ă) a auzit cu siguranță această maximă-clișeu, venind ca argument împotriva acestei meserii.

Secretul familiei fericite se pare că este înțelegerea, ni se destăinuie Alina Radu: „Eu am fost norocoasă că întreaga mea familie m-a înțeles. Ceea ce mi-a lipsit e că nu am stat cu familia mea atât cât aș fi vrut. Eu am ieșit din casă la trei săptămâni după ce am dat naștere fiicei mele. Sigur că pe ore limitate, pentru că am știut că are nevoie de grija mea. Dar la modul practic, nu mi-am întrerupt munca.”

„Pe de o parte, poate copiilor mei le-au lipsit sprijinul meu în multe cazuri, în special în situațiile care ţin de viaţa şcolară, dar pe de alta, acum sunt bucuroasă că i-am lăsat să se descurce și singuri şi ei au reuşit”.

Așa mamă, așa fiu – cu „apucături anticorupție”
O încercare adevărată a fost plecarea fiului la studii în afară. „În prima lună de zile mi-am pus foarte multe întrebări și chiar mi-am zis: de ce l-am lăsat? Dar știam că nu trebuie să facă studii la Chișinău.”

„Îmi cer scuze acum de la toți rectorii, dar directorii de școală care l-au avut ca elev știu că el nu trebuia să rămână aici, pentru că avea „apucături anticorupție”. Iar în universitățile noastre se întâmplă cazuri de procurări de note și rebelii trebuie să plece acolo unde sistemul e mai corect, ca să nu piardă timpul cu lupta, ci să înveţe o profesie”, explică Alina cu acea corectitudine specifică mai ales ziariștilor de investigație.

O altă surpriză a fost când fiul, stabilit deja de câteva luni la București, o anunța că pleacă în Varșovia să-și continue studiile.

A mai fost nevoie de o nouă perioadă de acomodare. „Ştiu că lumea e plină de cazuri similare. Totuşi, pentru mamele care abia urmează să treacă prin aceste experienţe pot să spun: să știți că durează doar câteva săptămâni, după care trece câte puţin. Sigur, nu putem compara această despărțire cu cele din perioada când nu exista internet. Acum avem posibilitatea dacă nu să le măsurăm temperatura cu mâna proprie, cel puțin să-i vedem și să-i auzim oricând”.

Cu ZDG, produce traume de milioane de lei
Dar revenind la statutul Alinei de jurnalistă și manager, nu putem să trecem cu vederea consecințele moldovenești ale „călcatului pe coadă”.

Ea spune că un ziar care face dezvăluiri despre corupţie şi crimă organizată trebuie să poată face față unui şir de provocări – presiuni, amenințări directe, la telefon sau prin e-mail, dar și procese de judecată. Cu timpul, au învăţat cât se poate de multe despre etică, justiţie, dar şi despre comportamentul demnitarilor corupţi.

„Când ne sună cineva și ne zice „Dacă publicați – o să va acționez în judecată”, de obicei, aceștia nu ne acționează. Este cea mai simplă formă de presiune. Oricum, nu presiunea ne determină să scriem despre un caz, ci probele, conţinutul, mărturiile şi interesul public.”

Cea mai recentă traumatizare: 2 mii de zile și 100 de mii de lei

Însă nu toate amenințările sunt goale. În cei opt ani pe piață, ziarul a fost antrenat în zeci de procese judiciare. Deși redacţia nu a pierdut nici unul în ultimă instanţă, sunt demnitari și persoane publice care încă mai apelează la această metodă de a cenzura informația incomodă. Chiar cu câteva zile înainte de realizarea interviului, ZDG a scăpat de un proces care a durat două mii de zile.

„A fost cel mai lung proces judiciar pe care l-am avut. Inițial noi am fost implicați în acest dosar ca o terță parte, fiind chemaţi în instanţă doar ca să confirmăm că am publicat acel articol, deşi noi nu am negat asta niciodată.”

Alina spune că, în timp, acuzatorii au ajuns cu relaţii şi patroni în politică, după care ZDG din lista martorilor a fost trecut pe banca acuzaților, unde li s-au cerut și despăgubiri. „În 2006 nu au avut pretenții de nici un leu, atunci când s-a scris acel articol, dar în 2010, au declarat deja că articolul i-a traumatizat de 100 de mii de lei. Și asta chiar ne-a dezgustat.”

Avem nevoie de jurnalism de investigație?
Chiar dacă piața media de la noi a cunoscut un avânt în ultimii ani, segmentul jurnalismului de investigație nu s-a dezvoltat prea mult, crede Alina Radu.

„Unde e investigația în toate aceste televiziuni, care sunt în competiție pentru cele mai luxoase show-uri? Unde este un departament TV, care să facă investigații și să arate realităţile din Moldova, cu politicieni implicaţi în conflicte de interese, cu numeroase cazuri de crimă organizată, cu încălcări ale drepturilor?” Întrebările jurnalistei sună aproape retoric și ambele înțelegem acest lucru.

Puținele emisiuni de acest gen se dau pe post la Televiziunea Publică și sunt produse de un grup de jurnaliști ai ZDG, cu genericul „Reporter de gardă”.

Totuși, dincolo de presă ca model de afacere și sursă de venit, există jurnalismul ca serviciu social, în interesul publicului larg, amintește jurnalista.

„Noi putem să prezentăm vedete și să re-prezentăm vedete, și o să mai apară alte vedete, și iarăși o să facem show-uri cu ele – dându-le drept exemple și modele. Dar cine o să arate cealaltă mare parte a cetățenilor, printre care sunt copii violați, femei nenorocite, elevi abuzaţi, ţărani sărăciţi? Piața media parcă s-a diversificat, s-a liberalizat, dar cantitatea de subiecte pentru jurnalismul de investigație nu s-a diminuat”.

De unde vin puterile în jurnalismul independent
„Nu ştiu cât poate dura această competiţie între showuri scumpe şi uşoare şi jurnalism complicat, dar fără bani. Ceea ce ne încurajează acum sunt oamenii de rând, dar cu istorii incredibile, care ne trec pragul zilnic şi ne aduc aurul acestei meserii – viaţa adevărată a oamenilor, cu probleme, necazuri, victorii şi lupte.”

Pentru Alina Radu, întrebarea „de ce să rămâi în presa independentă” se transformă mai curând în „de ce nu poți pleca din ea”. Și totuși, de ce?

„Poate va veni o zi fericită, când Moldova nu va mai fi campioană la sărăcie, corupţie sau crime. Atunci va fi mai puţin de lucru pentru jurnaliştii de investigaţie. Dar acea zi fericită poate veni doar după ce autorităţile îşi vor pune întrebarea: există un gen de presă necesar, dar aflat în pericol de dispariție?”

„Trebuie să creăm condiţii favorabile pentru reporterii de investigaţii ca să contribuie, alături de autorităţi, la eradicarea corupţiei şi sărăciei. Dar până vor veni acele zile fericite, ne-a rămas pur şi simplu să muncim şi să rezistăm.”

Distribuie articolul: