Alina Alexei este make-up artist deja de 7 ani și știe toate tainele unui machiaj frumos, delicat și corect! Tendințele în machiaj se schimbă în fiecare sezon, dar important este să știi ce ți se potrivește și te reprezintă. 

Alina Alexei ne-a povestit ce este în vogă în acest an și care sunt tendințele care dispar.

„Machiajul anului 2019 se va remarca prin acuratețe, eleganță și calitate.”

„Un machiaj perfect este acela în care trăsăturile esențiale sunt evidențiate, iar defectele sunt estompate subtil. De asemenea, o calitate absolută pentru machiaj în 2019 este accentuarea anumitor zone și definirea lor, mai ales dacă acestea nu sunt sculptate în mod natural. De asemenea, se păstrează un echilibru absolut între luminozitate și umbre, între texturi cremoase și prăfoase, dar și între nuanțe calde și nuanțe reci. Machiajul perfect pentru 2019 trebuie să se afle la granița dintre toate acestea, astfel încât să pună în valoare fizionomia și nu să o schimbe radical.”

Machiajul ochilor

„Texturile cremoase vor fi cele mai intrebate în acest an. În 2019 se vor purta foarte mult nuanțele pământii, cele primăvăratice, dar și glitter-ul în nuanțe metalice. Pentru linia de tuș se va miza pe clasicul negru, iar genele și sprâncenele trebuie să aibă un aspect cât mai natural. Dacă folosiți gene false, încercați să alegeți de dimensiuni compatibile cu ochii voștri și cu simetria machiajului.”

Machiajul tenului 

„Acesta trebuie să fie caracterizat de luminozitate și prospețime. Sunt de parerea ca produsele cu finish mat nu se vor mai folosi atât de mult, în favoarea celor cu tentă sidefată, care dau un rezultat glowy. Machiajul tenului trebuie să fie cât mai natural, astfel că nu exagerați cu conturarea pomeților sau a frunții, ci doar scoateți în evidență trăsăturile native ale feței. Pentru a marca cele mai înalte puncte ale feței – pomeții, vârful nasului, arcada – folosiți un iluminator în nuanțe calde.”

Machiajul buzelor

„Rujurile lichide mate au început să fie din ce în ce mai populare în ultimii ani, acestea au o textură foarte cremoasă în momentul aplicări, iar în momentul uscării devin mate și foarte rezistente. Rujurile tip baton vor fi și ele un element important în machiaj 2019, mai ales atunci când vine vorba de nuanțe neutre, de nude sau roz pal. Nuanțele de roz puternic sau nuanțele reci (albastru, maro gen ciocolata) nu se vor purta în 2019.”

„Și desigur să nu uităm – culoarea anului 2019 este living coral, care emană multă caldură și energie. Această nuanță a apărut deja pe podiumurile de modă şi la nivel online încă din 2018.” 

Distribuie articolul: