Vremea caniculară ne impune schimbări majore, atâ în ceea ce privește vestimentația, cât și alimentele pe care le consumăm. Vara trebuie să fim atenți la ce mâncăm și cum mâncăm pentru că organismul nostru suferă anumite schimbări odată cu temperaturile extrem de ridicate pe care le resimte.

Iată o listă cu alimentele pe care ar fi bine să le consumi vara:

Banane – Chiar dacă nu sunt niște fructe zemoase, bananele sunt recomandate pe timp de caniculă. Făcând parte din categoria fructelor tropicale, bananele au capacitatea de a reduce temperatura corpului.

Castraveți – Hidratează organismul și sunt o sursă importantă de Vitamina C, motiv pentru care sunt recomandați pe timpul verii.

Condimente picante – Condimentele picante provoacă reacții la nivelul organismului și te vor ajuta să transpiri. Prin transpirație vei elimina excesul de apă din organism, pielea ta va putea să respire și te vei simți mult mai bine. Cu toate acestea, nu exagera!

Dovlecei – Sunt recomandați pe timp de caniculă pentru că sunt bogați în apă și în substanțe nutritive. Astfel, aceștia reușesc să mențină un echilibru la nivelul organismului uman.

Pepenele galben – Este compus în mare parte din apă și ajută în procesul de hidratare.

Pepenele roșu – La fel ca pepenele galben, pepenele roșu conține o cantitate însemnată de apă. El reușește să răcorească organismul și să ofere o stare de bine.

Roșii – Roșiile sunt bogate în potasiu și Vitamina C. În plus, ele conțin licopen, o substanță care protejează organismul împotriva razelor ultraviolete.

Smochine – Conțin foarte mulți nutrienți și antioxidanți și ajută organismul uman să funcționeze la capacitate maximă.

Spanac –  Frunzele de spanac conțin magneziu și luteină, acest compus reușind să protejeze pielea de arsurile solare.

SURSA

Distribuie articolul: