Viața familiei Svirida s-a întors cu susul în jos atunci când medicii unui spital din capitală au diagnosticat băiețelul cu tumoare cerebrală. Dmitrii are doar 6 ani, este binevoitor și activ, vrea să crească mare iar pentru asta are nevoie de ajutor.

În prezent, micuțul este într-o stare gravă, iar părinții lui vor să-l trateze peste hotare, mai cu seamă – într-un spital din Turcia. Acolo medicii îi pot oferi o șansă la viață prin intermediul unei intervenții chirurgicale extrem de complicată și costisitoare, care se ridică la suma exorbitantă de 24.000 de euro, una imensă pentru familia lui.

„Acum suntem internați în spitalul clinic V. Ignatenco în stare gravă, încercăm să fim tari cum putem. Încă sperăm că se va colecta suma necesară pentru operație. Medicii de acolo au confirmat cererea și au spus că ne așteaptă, însă nu avem prea mult timp la dispoziție. În 7 zile de când au început colectările, s-au adunat 550 de euro”, spune Oxana Svirida, mama băiatului.

Unica șansă pentru a salva viața lui Dmitrii sunt fondurile create pentru a aduna suma necesară

Cum puteți dona?

45 de lei, prin SMS!

Rechizite bancare pentru transfer în lei moldoveneşti:

Beneficiar: Fundaţia de Caritate “Sfântul Gheorghe”
Addrsa: str.Tadeus Malinovschi 16, or. Codru, mun.Chisinau, Republica Moldova, MD-2019
Tel: +373 68222002
C/f: 1010620001522
C/d-lei: 2224710SV35534787100
IBAN MDL: MD47MO2224ASV35534787100
Banca: B.C. “Mobiasbanca – Groupe Societe Generale” SA
Codul bancii: MOBBMD22
Adresa băncii: bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 81A, mun. Chişinău, MD-2012

Distribuie articolul: