Repertoriul Teatrului Național „Mihai Eminescu” include la moment spectacole de un spectru foarte vast, atât la nivel de scenografie și refie, cât și ca buchet emoțional propus. Mai mult decât atât, fiecare piesă are în spate o istorie bine lucrată, până în cele mai mici detalii. Revenim la întrebarea titlului: O piesă jucată a treia oară ai mai văzut? Dar un spectacol cu 3 actori și un singur fundal scenic???

9 mai (miercuri), ora 18:30 – „În largul mării”. Este una dintre piesele celebrului dramaturg polonez Sławomir Mrożek, „În largul mării”, a fost jucată în premieră, duminică, 11 mai, la Chișinău. Montat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” în colaborare cu Ambasada Poloniei în Republica Moldova, spectacolul „În largul mării” are o distribuție de excepție din care fac parte Anatol Durbală, Emil Gaju, Petru Oistric și Valentin Zorilă, regia fiind semnată de Petru Hadârcă.

Iar joi, 10 mai, la 18:30, puteți admira piesa  „O aventură tomnatică”, o incursiune insolită în universul casnic al zilelor noastre; comedie dulce-acrişoară, farsă cu subînţelesuri, plină de replici sclipitoare; spectacolul prezintă o radiografie necruţătoare a vieţii unui cuplu ce vrea să o ia  mereu de la capăt …

Biletele pot fi procurate la Casa de bilete a teatrului sau on-line.

11 mai (vineri), ora 18:00 – Filumena Marturano sau Divorţ în stil italian e un spectacol cu mare succes la public: povestea relaţiei amoroase care a durat 26 de ani intre Domenico Soriano,   napolitan înstărit din lumea bună şi Filumena, fostă cocotă, cucereşte iremediabil prin sinceritate şi adevăr.

12 mai (sâmbătă), ora 18:00 – Legendara  „Casă Mare”  de Ion Druță revine pentru a treia oară pe scena Naționalului, acum în regia lui Alexandru Cozub. Premiera face parte din suita manifestărilor dedicate aniversării a 25-a de la semnarea Declarației de Independență a Republicii Moldova.

Piesa tratează valori des întâlnite în creația lui Druță: relația dintre uman și moral, sacru şi profan, ecologia naturii și spiritului, impactul tehnologizării…. E, în fond, şi o frumoasă poveste de dragoste: un motiv în plus să nu rataţi spectacolul!

13 mai (duminică), ora 12:00 – „Peppi Ciorap Lung”: un musical aducând în scenă istorii haioase şi doldora de înţelesuri, mișcare, dans şi melodii de neuitat; năstrușnica Peppi nu se lasă bătută cu una, cu două, face doar ce-i tună prin cap. După o întâlnire cu eroina noastră până şi hoţii se lasă de meserie! Să privim lumea prin lentil imaginaţiei lui Peppi şi de acum în colo nici o zi nu va mai semăna cu alta.

Ora 18:00 – „Douăsprezece scaune” de Ilf şi Petrov – comedie muzicală despre corupţie şi birocraţie, după piesa cu acelaşi nume, o nouă adaptare, toată trupa în scenă. Subiectul, acelaşi: goana după bogăţii, corupţie, temă actuală şi în Moldova. Eroii –puţin modificaţi (caractere naţionale). Ostap Bender, „maestru al combinaţiilor”, cu cei doi amici ai săi – Ippolit Matveevici şi părintele Fiodor sunt meru în căutarea comorii ascunse.

Biletele pot fi procurate la Casa de bilete a teatrului sau on-line.