Da, ni se întâmplă de toate în viață, ni se întâmplă chiar să dăm și de oameni mai puțin potriviți cu care legăm relații. Partea bună e că, chiar și din experiențele negative poți învăța anumite lecții, dar mai întâi de toate ai nevoie de o recuperare bine meritată. Cum se întâmplă asta, vezi mai jos.

Matthew Hussey, unul dintre cei mai cunoscuți traineri de cuplu din lume, consideră că „durerea nu provine din pierderea sufletului pereche, ci din dezamăgirea că acesta nu a fost sufletul tău pereche”. Și da, povara durerii pe care o porți acum este grea, dar și trecătoare. Iar dacă vei conștientiza acest lucru, faptul că EL nu s-a putut ridica la nivelul standardelor și valorilor tale poate face durerea să se amelioreze puțin câte puțin.

Din tot acest război al sentimentelor care se duce în inima ta, există și luminița de la capătul tunelului. Se prea poate să nu o vezi acum, dar gândește-te că persoana pentru care suferi pur și simplu nu ți-a fost destinată ție. Astfel, îți permiți să întâlnești persoana potrivită.

Este foarte important să gândești la rece toate acțiunile tale și ale cuplului care v-au permis să ajungeți aici. Repetarea greșelilor nu ajută deoarece te vei trezi făcând același lucru și în următoarea relație.

Dacă nu știi ce să faci în continuare, consideră sfaturile de azi un ghid de recuperare a energiei și a sufletului după despărțirea de partener.

Înconjoară-te de oamenii dragi

Poate că pare comun sfatul de a te înconjura de oameni dragi, dar este sugestia de căpătâi pentru a ieși din criză. Adevărul este că numai alături de familie și prieteni apropiați vei da un sens nou vieții tale. Reconectarea cu cei dragi te va ajuta să umpli golul care s-a căscat atât de abrupt în inima ta odată cu terminarea relației. Pentru a oferi sens vieții, ai nevoie să cultivi relații diferite și distincte de cea care tocmai s-a încheiat.

Învață să te prețuiești

Dacă în vechea relație ai uitat de tine, este cazul să te regăsești! Dacă îți plângi de milă mâncând pizza în fața televizorului și refuzând să ieși afară din casă, s-ar putea să suferi de depresie. Printre simptomele cele mai comune ale depresiei se numără:

  • lipsa interesului pentru activitățile care înainte îți făceau plăcere
  • tristețe
  • iritabilitate
  • evitarea colectivității
  • tulburări de somn, insomnia fiind cea mai des întâlnită afecțiune
  • vinovăție excesivă sau sentiment de inutilitate.

Dacă ai bifat mai mult de jumătate din simptomele depresiei, este momentul să conștientizezi că ai nevoie de ajutor. În astfel de situații, pasivitatea nu este o soluție. Trebuie să acționezi chiar de acum! În primul rând, ieși afară din casă. O tură cu bicicleta sau un curs de zumba te vor energiza. Sportul în natură te sprijină nu doar fizic, cât și psihic.

Sursa: Kudika.ro