Doamna Maria a fost agresată de propriul soț mai bine de 17 ani. S-a adresat la poliție și în instanță de nenumărate ori după ajutor, dar fără niciun rezultat.

„Mă făcea neagră toată, și cu mâinile și cu picioarele, cu pumnul, cu mâinile, cu toate mă ucidea. Ieșea sânge, repede vânătaia ieșea. Eram neagră ca pământul. Eu nici măcar nu vă văd cum trebuie să vă văd”, le-a povestit doamna Maria jurnaliștilor de la Centrul pentru Jurnalism Independent.

În iunie 2010, victima s-a adresat la Promo-Lex, care a cerut o ordonanță de protecție și s-a dat refuz. După ce avocații au insistat și au obținut ordonanța de protecție, agresorul o încălca sistematic, lucru care nu a fost pedepsit. Când doamna Maria se adresa după ajutor la poliție, oamenii legii intentau împotriva ei un dosar contravențional pentru a o intimida, ca să nu se mai adreseze cu plângeri.

„Este o problemă gravă de încălcare a drepturilor omului, o discriminare în bază de gen. Marea majoritate a victimelor violenței în familie din Republica Moldova sunt femei, inclusiv din cauza stereotipurilor patriarhale din societate”, explică Lilia Potâng, juristă Promo-Lex.

Numai după ce dosarul femeii a ajuns în atenția Comisiei ONU pentru eliminarea discriminării împotriva femeii, unde s-a constatat discriminarea pe motiv că este femeie, a fost reluată urmărirea penală în Republica Moldova. În situația doamnei Maria se află mii de femei de la noi din țară. Republica Moldova a semnat la începutul acestui an Convenția de la Instanbul,  care interzice orice discriminare pe bază de gen. Odată cu semnarea acestui tratat a venit și proiectul de lege pentru completarea legislației naționale.

„Actele de persecuție se sancționează, sexismul a fost introdus și interzis, avem ordinul de restricție suplimentar la ordinul de protecție, avem modificări la Codul Penal și contravențional la sancțiuni pentru violența în familie.”

Așadar, până și inacțiunea organelor de drept pe motiv că în fața lor stă o femeie se sancționează.

„Să luăm ultimele 2 hotărâri ale CEDO unde s-a recunscut încălcarea dreptului de a nu fi discriminată în bază de gen. Două femei din 2 raioane diferite ale acestei țări au fost victime ale violenței în familie. S-au adresat după ajutor la organele de drept. Li s-a spus: „Ești femeie, trebuie să rabzi, să suporți, nu ești prima , nici ultima.” Agresorul era favorizat numai pentru că e bărbat, pentru că e capul familiei. Cei care trebuiau să dea ordonanță de protecție erau bărbăți, căci în organele de forță sunt mai mulți bărbați”, explică Doina Ioana Străisteanu, avocata și președinta Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității.

Așadar, dacă sunteți victimă a violenței în familie sau a discriminării de organele competente și obligate prin lege să vă ofere protecție, urmați câțiva pași ca să fie sancționați:

Colectați probe, și anume înregistrări audio, video, corespondența prin e-mail, SMS, mai pot servi ca probe mărturiile martorilor oculari ai unei discuții anume sau ai unui comportament anume.

Odată acumulate probele vă adresați la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea distriminării care prevede o procedură de maxim 90 de zile din ziua adresării sau depuneți o cerere de chemare în instanța de judecată a persoanei care a comis actul de discriminare bazat pe gen.

Vedeți materialul realizat de Centrul pentru Jurnalism independent cu detalii despre violența în familie, discriminarea în bază de gen, precum și despre legile Republicii Moldova care oferă protecție în asemenea situații.