Adrian Ursu a fost invitat la emisiunea „Iubește Viața” unde a purtat o discuție de suflet cu Tatiana Granciuc. Tot acolo interpretul a povestit despre cum a fost pentru el anul 2019, cu ce realizări se poate lăuda și de ce cadou va avea parte familia Ursu – Negară, după Revelion.

Adrian recunoaște că 2019 a fost un an bun, zice că „anul mistrețului” e anul lui. Ce-i drept, recunoaște că acest an a fost unul mai diferit de 2018, a fost un an mai aproape de cei dragi.

„A fost un an foarte bun. Anul a început frumos, peste hotarele țării. Anul trecut, Revelionul l-am întâlnit în Israel, apoi, am fost la Ierusalim și la Marea Moartă. Au urmat concerte în țară. Îmi veneau tot felul de idei: trebuie să lansez ceva în acest an și trebuie să țin cont și de familie. Și cum să le împaci pe toate? Să mai comunici cu soția si să o întrebi ce și-ar dori în acest an. „În acest an mi-aș dori să fii mai des pe acasă, să nu fii atât de des plecat”, spune el că i-a spus soția.

„Eu mă bucuram din punct de vedere al carierei muzicale, anul trecut am avut peste 40 de evenimente peste hotarele țării, dar am ținut cont de dorința familiei și am lansat „Adrian Ursu și Orchestra”- un proiect care să mă țină mai des pe acasă”, spune Adrian Ursu.

Nu un eveniment mai puțin important a fost faptul că în 2019, a primit „Potcoava de Aur” despre care spune că „e un premiu așteptat, e un premiu presigios pentru că se oferă nu doar pentru interpretarea din acea seară, nu doar pentru acel an, dar pentru mai multe realizări.”.

Tot în cadrul emisiunii Adrian a povestit că s-ar putea să plece după Revelion în țara Moșului Crăciun, în Laponia.

„Ne dorim cu adevărat o vacanță frumoasă pentru ea (Andreea, fiica lui Adrian Ursu și Irina Negară), dar judecând după peisajele și pozele pe care le-am văzut pe internet, am zis că vacanța ceasta e și pentru noi, foarte fain”, spune el.

Vezi mai jos, integral, interviul cu Adrian Ursu la „Iubește Viața”.