Luna martie este bogată în evenimente atât în țară, cât și peste hotare. Comunitatea moldovenilor din Portugalia a dat start evenimentelor legate de Mărțișor. Iar duminică, pe 3 martie, a avut loc spectacolul „Sfântă ni-i casa” – ajuns anul acesta la cea de-a V-a ediție și care l-a avut ca oaspete de onoare pe interpretul moldovean, Adrian Ursu.

Deschiderea sărbătorii a avut loc cu momente artistice ale colectivelor din diasporă: Cristina Școlnîi (formația „Dragoste”), colectivul Asociației „Miorița”, clubul literar de copii „Moștenitorii” care au recitat poezii dedicate mamelor, bunicilor și primăverii.

Artistul Adrian Ursu a fost întâmpinat cu pâine și sare, așa cum se cuvine la moldoveni și a susținut un recital bogat de 3,5 ore atât cu piese de muzică ușoară cât și de muzică populară. Publicul spectator, dornic și nostalgic de cântece de-acasă, a încins hore și în scenă și în sală.

Cu toții au dansat, au cântat, dar au și lăcrimat împreună cu interpretul la piesele „Mama” și „Mi-e dor de casa mea”, creându-se o atmosferă și emoții greu de descris în cuvinte, ci, mai degrabă, în ropote de aplauze.

„Moldovenii în diasporă toți sunt receptivi, toți sunt dornici de muzica de-acasă, toți dansează, aplaudă și cântă, dar la cât de uniți și sufletiști au fost cei din Portugalia, așa ceva, pur și simplu, mai rar întâlnești. A fost o aură, o energie și o simbioză între mine și public. Vorbesc despre un concert la care ajungi până la lacrimi. Lacrimi de bucurie, lacrimi de dor și am trăit împreună cu publicul de aici aceste sentimente frumoase”, a spus interpretul Adrian Ursu.

Evenimentul a avut și tentă caritabilă fiind puse în vânzare mărțișoare confecționate de Misiunea Socială „Diaconia” din Moldova.

Video: Adrian Ursu

Foto: Olesea Tanașciuc