Adela Popescu a inspirat cu voie bună în toată perioada sarcinii, însă orice lumină are și umbră, astfel că a venit timpul ca vedeta să destăiunuie și părțile mai puțin plăcute în perioada de graviditate.

Până acum v-am spus numai de momentele frumoase. Dar e momentul să fiu sinceră!

V-am spus că eu și bebe vorbim în fiecare zi (avem deja discuții elaborate), ba mai mult, i-am prezentat și întreagă familie de sărbători, să știe cum o să stea treabă, iar tatăl lui i-a scris o scrisoare.

Ce mai, e totul perfect și frumos și nici c-am trăit ceva mai minunat. Așa e, pe cuvânt!

Ar mai fi ceva însă. Ceva ce am ținut ascuns până acum. Și cred că e cazul să nu mai aștept.

Dragi doamne și domnișoare care doriți să deveniți la un momendat mămici, eu v-o recomand din toată inimă. Dar trebuie să mă confesez. Va veni ziua aceea în care orice ați încălță, fie și niște flip-flops, o să va strângă. Vor veni nopțile acelea în care nu veți reuși nicicum să adormiți (da, da, adio dormit pe burtă sau orice poziție de somn confortabilă). Și va veni ziua în care veți petrece o jumătate de oră în față dulapului că să constatați ca… nu aveți cu ce să va îmbrăcați.

Și acum nu mai e că atunci când probați cinci rochii și decideți că nu aveți nimic-nimic de purtat. Nu, nu. Acum e pe bune. În dulapul vostru nu se va mai găsi nimic care să nu va strângă. Care să nu va facă să doriți să-l tăiați în mici bucățele după două ore de purtat. Care să nu va facă să arătați cu 20 de ani în plus pentru că deh, hainele de gravide nu sunt niciodată gândite în așa fel încât să fie și drăguțe.

Va propun un exercițiu de imaginație. E o zi de luni, sunteți însărcinate în luna a șaptea, cu o burtică deja considerabilă și trebuie să plecați la serviciu. Ei bine azi nu mai funcționează pantalonii și tricoul soțului. Trebuie să fie ceva comod, să va ajute să treceți cu bine peste cele opt ore de stat pe scaun, ceva decent, adecvat unui dress-code și să arate frumos, așa încât să va simțiți bine. Cam ce va vine în minte?

Citește continuarea pe AdelaPopescu.eu

Distribuie articolul: