Vera Mereuță se află la frumoasa vârstă de 82 de ani, iar în pofida programului încărcat, mai are destulă energie să se facă prezentă la „Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice”, acolo unde este profesor universitar. Noi am provocat-o și i-am dat o singură întrebare. Iată ce răspuns ne-a oferit aceasta.

„Ha!”, a surâs Vera Mereuță la auzul întrebării, și, fără ca să ezite ne-a spus clar și respicat ce vrea să-i aducă viața, peste un an.

„Peste un an… în primul rând, mi-aș dori să ajung până acolo, dar să ajung pe picioarele mele și să am mintea limpede. Să mă simt bine, să fiu aptă de viață, și evident, fiind aptă de viață să mai fiu aptă de muncă. Și ce îmi mai doresc… să fie sănătoși toți cei de lângă mine: soțul, feciorii, nepoții, strănepoții, evident – nurorile”, a spus sincer Vera.

Ne-am aventurat, în cinstea aniversării a celor 9 ani de activitate, în inițierea unui proiect cu femei și despre femei. Astfel, timp de 90 de zile, 90 de femei cu vârste diferite, vor răspunde la una dintre cele mai misterioase întrebări – „CE vrea EA?”.

Vezi și: Bunica Alexandra, la 81 de ani, vrea să mai trăiască și să-și vadă strănepoții (Video)