Peste 5000 de oameni nevoiași din Moldova sunt ajutați, anual, de asociația obștească din Austria „Concordia”. În 2003, părintele austriac Georg Sporschill SJ sosise în Republica Moldova însoțit de câțiva angajați ai CONCORDIA România, cu scopul de a lansa proiecte sociale și la noi, pentru susținerea copiilor orfani și oamenilor săraci. În 12 ani de activitate, peste 11 de copii au fost ajutați, peste 240 de orfani au primit o casă, peste 400 de bătrâni au un acoperiș deasupra capului, fiind găzduiți de centrele create de „Concordia. Proiecte Sociale”. Peste 3,5 milioane de prânzuri calde au fost împărțite oamenilor sărmani în toată țara. 

Noi am stat de vorbă cu Ulla Konrad, membră a Comisiei Internaționale „Concordia”, aflată într-o scurtă vizită de lucru la Chișinău. Din interviu puteți afla cine ne ajută de fapt.

Sequence 01.00_02_25_10.Still003

„Rădăcinile organizației Concordia vin din România. A fost fondată acolo, cu 26 de ani în urmă. Avem prieteni în Austria, Germania, Liechtenstein și Elveția care ne ajută mult. Moldova, fiind aproape de România, ne-a atras atenția. Misiunea noastră este de a ajuta copiii, tinerii și bătrânii. Fotografiile în care am văzut orfani și copii cu părinții peste hotare sau închisori ne-au atins, de aceea vrem să ajutăm oamenii din Moldova.”

Concordia îi ajută pe copiii cu mamele în închisoare, cu părinții plecați peste hotare, dar și pe cei orfani să se lămurească în ceea ce privește cariera sa de viitor. Îi ajută să își facă studiile la școli bune, să le încheie cu succes, după care să își găsească un loc de muncă. Aceeași organizație a făcut un apel către toți moldovenii să îi ajute pe copiii nevoiași cu rechizite școlare. Până pe 27 august, puteți face donații. Voluntarii „CONCORDIA. Proiecte Sociale” vor colecta rechizitele în incinta magazinelor METRO 1 (str. Chișinău 5 , Stăuceni) și METRO 2 (Bd. Dacia 61), în intervalul de timp 11.00 – 18.00.

misiune_valori

De asemenea, puteți dona rechizite școlare la sediul organizației, unde sunteți așteptați cu drag. Adresa este: Str. A. Corobceanu 13/1, MD-2004 Chișinău, T +373 22 234991.

Rechizitele colectate de către voluntari vor fi distribuite copiilor orfani, rămași fără îngrijire părintească, copiilor din familii social-vulnerabile care beneficiază de serviciile sociale ale organizației „Concordia. Proiecte Sociale”.