Stima de sine se creează încă din perioada de copilărie, de aceea ține de responsabilitatea părinților cât mult sau puțin o avem dezvoltată. Specialistul în parentaj, Adriana Boroș vine cu niște sfaturi pentru părinți la acest subiect, în cadrul rubricii „ABC-ul părinților”.

Atunci când vorbim despre stima de sine la copii, mă gândesc în primul rând la imaginea pe care copilul o are despre el.

Imaginea pe care o are copilul despre el înseamnă în primul rând modul în care el se vede. Cum își vede calitățile și defectele și modul în care acesta se apreciază sau se iubește pe sine.

Cum dezvoltăm stima de sine

Atașamentul

Trebuie să fim foarte atenți în primul rând la factorii care contribuie la dezvoltarea stimei de sine.

Atașamentul se formează în primii ani de viață și este vorba despre atașamentul pe care îl avem cu persoana de referință, care ne crește, în majoritatea cazurilor este mama.

Relația cu mama este prima relație de dragoste pe care o experimentăm. Din punct de vedere psihologic se consideră că, exact așa cum va arăta prima noastră relație de dragoste, așa va arăta relația noastră de dragoste în viața adultă, cu soțul sau soția.

Atașamentul sănătos se creează atunci când:

  • copilul crește într-un mediu sigur;
  • are disponibilitate sută la sută din partea adultului de a fi luat în brațe;
  • de a fi mângâiat;
  • de fi liniștit atunci când plânge;
  • de a avea un contact fizic permanent cu mama;
  • de a fi alăptat atunci când are nevoie;
  • de a fi lăsat în momentul în care începe să se desprindă, să exploreze.

Gradul de competență

Un copil care va reuși să facă cât mai multe activități care îi reușesc va fi un copil care va fi dispus să încerce lucruri noi sau lucruri mai dificile pentru că deja are acel simț de competență dezvoltat.

Noi, ca și părinți îl putem ajuta să aibă acele activități, pe care să le reușească. Să fim atenți la nivelul lor de dezvoltare și să vedem cât pot ei să facă.

Este foarte important ca atunci când interacționăm cu copilul în activitățile pe care le face să încercăm să ne abținem de la mesaje de genul: „ai fi putut mai bine” sau „tu poți”, „hai, că tu poți” sau „nu ești bun de nimic”, „nu ai făcut asta bine”. Nu înseamnă nici că trebuie să mergem în cealaltă extremă și să spunem în permanență bravo, să-l lăudăm pentru orice pas pe care îl face.

Un aspect pe care îl putem folosi atunci când încercăm să ajutăm copilul să înțeleagă modul în care a făcut de exemplu un desen este să folosim lauda descriptivă.

Lauda descriprivă 

Lauda descriptivă înseamnă acel feedback sau acea descriere pe care o oferim copilului legat de ceea ce el a făcut. De exemplu, dacă mergem la un matineu și copilul vine după ce a spus poezia și te întreabă: „cum a fost? m-am descurcat?”. În loc să-i spui: „bravo puiule, ai fost extraordinar, ai fost cel mai bun”, poți să-i spui: „când ai fost pe scenă și ai reușit să duci poezia până la capăt, m-am bucurat foarte mult pentru tine, pentru că sunt convinsă că ai reușit să-ți depășești emoțiile”.

Asta înseamnă că îi dăm copilului un feedback despre ceea ce a făcut el bine și despre un moment pe care el l-a depășit în situația respectivă, precum și despre modul în care noi ne simțim legat de ceea ce a făcut el. Axăm atenția pe acea satisfacție personală.

 

Distribuie articolul: