Natalia Chicu a făcut din confecționarea papioane, mai cu seamă a celor cu elemente tradiționale, o adevărată artă. Îi place să inventeze noi modele, noi combinații, face linii întregi într-un anume stil, iar farmecul unei ținute accesorizată cu un papion este memorabil. Am aflat de la ea totul despre cum se face un papion și cu ce îl putem asorta.

Papionul a devenit un accesoriu minunat și pentru femeile care doresc să adopte un look feminin și sexy. Nu mai rămânem doar pa papionul clasic negru, albastru închis ori bordo – culorile, imprimeurile, dar și modelele au evoluat foarte mult.

„Papionul va fi accesoriul care mereu atrage toate privirile. Sunt la mare căutare în ultimul timp în special papioanele personalizate. Diversitatea de modele și culori îți permite să le asortezi la cămăși, bluze și chiar rochițe, dacă vorbim despre doamne sau domnișoare. Cavalerii pot sparge rutina cu un papion colorat, cu imprimeu tradițional sau chiar cu tricolorul țării noastre, imprimat pe el”, povestește Natalia Chicu, hand-made artist.

Natalia este designer vestimentar cu acte în regulă. A absolvit în 2013 Facultatea de Industria Ușoară, iar la nici o săptămână de la absolvire confecționa deja primul papion. De atunci le-a pierdut și numărul, și culorile, iar plăcerea creației s-a transformat în muncă deja automatizată.

„De mică am fost atrasă de a crea ceva frumos, de asta probabil am și optat pentru designul vestimentar. Pe 18 iunie s-au făcut exact patru ani de când tot confecționez papioane și tot nu m-am săturat. Vin mereu cu modele noi, idei dintre cele mai năstrușnice și, fiind una dintre primele meșterițe de la noi care a confecționat papioane la scară largă, mă pot mândri și cu un număr foarte mare de oameni care le poartă”, ne mai povestește Natalia.

În magazine nu se prea găseau și din dorința de a crea ceva unic, Natalia a început să le facă papioane prietenilor, cunoscuților, iar mai târziu, din om în om, au început și alții să îi solicite creațiile.

„Am început cu papioane clasice, în carouri, cu tematici floristice. De peste doi ani realizez și papioane cu imprimarea elementelor caracteristice echipei de fotbal, nume de persoane, instrumente muzical sau personaje din desene animate – adică practic orice”, recunoaște creatoarea.

Din dragoste pentru țară și pentru elementele tradiționale acestui popor, Natalia Chicu a început să confecționeze papioane mai speciale. Unele au chiar și stema de stat.

„Papioanele în stil tradițional mereu m-au fascinat de aceea la orice târg, festival la care particip ele mereu sunt prezente. Acest stil este foarte solicitat, în special pentru copii la școală sau grădiniță. Sunt chiar cele mai căutate, iar diversitatea modelelor uneori chiar îi pune pe părinți sau copii în mare dilemă”, mărturisește Natalia Chicu.

„Pentru confecționarea unui papion am nevoie de aproximativ o oră, dar în dependență de model, timpul destinat unei asemenea bijuterii poate sa ajungă și la 4 sau chiar 5 ore. Mă refer anume la cele brodate manual, cu nume imprimate sau în stil tradițional”.La realizarea comenzilor, dar și la pregătirea pentru evenimente, Natalia este ajutată de sora ei, Svetlana Chicu. Ea face anumite elemente din papion. Desigur munca de bază, asamblarea papionului, Natalia nu o încredințează nimănui.

„E lucrul care necesită multă atenție și timp, iată de ce acesta îmi revine doar mie. Datorita faptului ca lucrul la ele îmi ocupă foarte mult timp, la moment mă ocup doar cu crearea papioanelor. Am încă loc de creativitate și, atâta timp cât lumea va fi foarte deschisă să experimenteze, eu voi avea ce să le propun”, ne-a mai spus Natalia.

 

Distribuie articolul: