A plecat subit din această lume, așa precum nu s-a așteptat nimeni. Tatiana Lujanskaya, președintele Alianței pentru Eficiență Energetică și Regenerabilă din Moldova, un om de o rară omenie și cumsecădenie, s-a stins astăzi din viață, după o luptă crâncenă cu boala.

Irina Calancea: „5 ani de prietenie minunați și pozitivi. Nu era zi să nu zâmbim 😄… Ne bucuram de lucrurile mici și frumoase, visam, planificam viitorul, ne ascultam când aveam zile mai proaste, ne susțineam reciproc, aproape zilnic ne vedeam ca să mâncăm ceva “bunicel” 🙈🍮, ne ofeream una la alta daruri simbolice atunci când reveneam din deplasări sau de sărbători, era prima clienta care știa schițele la pantofi 👠 iar mai apoi și prima consumatoare. 5 ani în care zilele erau mai senine și colorate. Îți mulțumesc din tot sufletul pentru emoții și prietenie! Om minunat te iubesc! Tanya Love
#memory#TanyaLove

tanya si calancea

Nata Colesnic: „Îmi vei lipsi enorm, draga mea prietenă!😢❤️Vreau să știu că Dumnezeu va avea grijă de tine, acolo sus la îngeri! Te iubesc enorm și azi sunt tristă. Azi te-am pierdut, dar în inima și sufletul meu vei rămâne mereu. Îți mulțumesc 🙏 pentru tot ce a-i făcut pentru mine ❤️.”

Tatiana Pașcovschi: „Sunt oameni care ard ca lumânările. Din prima clipă și până la sfârșit luminează puternic, parcă grăbindu-se să le reușească pe toate. Și sunt darnici cu oamenii ce-i întâlnesc în cale. Unuia să-i spună o vorbă ori un sfat, altuia să-i sugereze o idee ori să-i zâmbească, iar altora chiar să le salveze viața. Și se sting prea repede, de parcă undeva sunt așteptați pentru noi începuturi. În toamna asta a decis să plece Tanya Daniel Lujanskaya. Prea repede, doamnă, prea grăbită…”

tanya si colesnic

Stella Jemna: „Azi cerul este foarte sumbru aici. Deja îmi lipsești. Sunt sigura că ți-ar plăcea să știi că descopăr lumea și îmi pare rău ca nu poți sa te alături cum o făceai de-obicei. O sa fii în memoria mea ca femeia puternică, plină de viața și foarte specială. Eu știu că ai luptat și ai vrut… Îmi pare rău ca nu mai ești aici, dar vei fi în inima mea pentru totdeauna. Să-ți fie țărâna ușoară Dragă prietena. Îmi pare rău sa anunț ca Tanya Daniel Lujanskaya s-a stins din viața.”

Valeriu Moruz: „Atunci când un om se „ridică” la Dumnezeu, tot ce rămâne aici pe pământ sunt faptele sale, acele bune… Tania a fost un exemplu în acest sens… doar ea știe câți oameni a ajutat… niciodată nu s-a lăudat cu asta… a ținut doar pentru ea aceste momente… pentru o respect enorm. În mintea mea ea și-a sculptat chipul de om bun, om care îl iubea pe Dumnezeu, om care mereu ajuta pe aproapele sau… Iar în aceste momente nu trebuie să plângem, trebuie doar să ne aducem aminte de zâmbetul ei și să-i urăm drum bun spre destinația divină! Dumnezeu să o ierte și să o primească la El!”

tanya friends

Svetlana Popescu: „Lasă în urmă o suferință prea mare, noi prietenii simțim că ni se rupe sufletul de durere. A fost un înger, acum ce mai poate fi acolo SUS? Avea un suflet enorm în care găsea loc pentru toți. Ea nu a spus nimănui, niciodată că o doare sau îi este greu. Însă ne-a încurajat mereu și a găsit întotdeauna pentru fiecare dintre noi un cuvânt să ne aline, o soluție să ne ajute…
Ne vei lipsi, Draga Tanya Daniel Lujanskaya ne vei lipsi foarte mult, tu și zâmbetul tău, tu și energia ta de viață, TU!”

tahya si popescu

Eliza Fratea: „Omul e slab… Cine nu este? Cine se crede fără de prihană? Totuşi, ca Om, e Purtător de suflet, iar asta înseamnă că are, de la naştere, puterea de a învinge răul.. Tanya l-a învins, şi s-a dus acolo unde se simţea ea cel Mai bine în viața reală- la înălţimi.. Mereu ai fost un exemplu de femeie puternică, pură şi cu o cumsecădenie aparte… De azi eşti Înger, care ne vei rămâne în inimile noastre, Lujanskaya noastră dragă…”

eliza

Rodica Tătaru: „Cât de subit ai plecat Tanya! Nouă o să ne fie dor de energia și vitalitatea ei, de gustul ei de viață și de dăruirea sa față de oameni! Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o, cărora le-a sărit în ajutor mereu. Și cât de mult a iubit viața! O lecție pentru noi, cei care am rămas pentru a ne îndeplini misiunea și pentru a aprecia fiecare răsuflare care trebuie făcută cu sens, dragoste și bunătate!”

tanya si rodica

Tatiana Daniel Lujanskaia este o doamnă în a cărei suflet a început o iarnă constantă începând cu decembrie 2016, atunci când a ajuns la spital după un atac cerebral. De atunci, a început să facă o mulțime de analize pentru a descoperi de ce boală suferă, însă totul a fost în zadar. Nu a vrut să deranjeze pe nimeni, astfel încât de durerea sa știau doar câțiva prieteni. În primăvara curentă, Tatiana, deja foarte slăbită, a fost nevoită să apeleze la ajutorul acestora. A mers în Grecia pentru diagnosticare, a trecut mai multe analize la noi, aflând că îi este afectat practic tot corpul de o tumoare. Nici medicii nu puteau explica exact diagnoza ei – cert este că boala a progresat foarte rapid, a slăbit-o enorm, iar într-un final, în mai puțin de un an, a răpus-o.

tanya luj

Foto: Nata Eftene, Facebook.com/Irina Calancea, Nata Colesnic

 

Distribuie articolul: