Supranumită „mama modei românești”, Zina Dumitrescu avea 82 de ani și este creditată cu descoperirea și promovarea celor mai proeminente modele din ultima fază a perioadei comuniste.

Pe numele de naștere Zenobia Bogoș, Zina Dumitrescu a fost una dintre cele mai proeminente și controversate figuri ale modei autohtone, mai cu seamă în ultima etapă a comunismului, dar și în anii ’90., notează elle.ro.

 

Zina Dumitrescu s-a născut în 1936, în Județul Ismail, din Republica Moldova, iar după război familia ei s-a mutat la Pitești. Aici a urmat cursurile liceului economic, apoi a studiat la Facultatea de Drept a Universității București, studii la care a renunțat pentru a-și încerca norocul în teatru. A început curând după aceea să lucreze ca manechin. A lucrat încă din liceu la Casa de modă Venus, iar la vârsta de 30 de ani a devenit directorul executiv al acesteia.

Zina Dumitrescu este creditată pentru faptul că a lansat mai multe manechine devenite celebre: Eugenia Ștefan (Janine), Romanița Iovan, Bianca Brad, Dana Săvuică, Melek Amet. Tot Zina Dumitrescu i-a lansat pe Cătălin Botezatu și Liviu Ionescu. Viața sa personală a fost tumultuoasă – a fost căsătorită de trei ori.

 

A cunoscut-o pe Coco Chanel și a refuzat să lucreze cu Elena Ceaușescu

„În 1967, la Moscova, în Piața Roșie, s-a desfășurat primul și unicul congres mondial de modă, unde eu am cunoscut-o personal pe Coco Chanel, o femeie care mi-a influențat viața destul de mult, a fost ca o Olimpiadă, cu drapele, cu deschidere oficială. Coco Chanel ieșise pentru prima oară în afara Franței, și venise la Moscova fiind foarte curioasă să-l vadă pe Lenin. Pe vremea aceea manechinele erau angajate cu normă întreagă, cu toate că în Codul Muncii eram trecute ca muncitor necalificat, iar după ’90 eu am reușit să introduc în nomenclatorul muncii profesia de prezentator de modă”, a mai povestit Zina Dumitrescu.

Zina Dumitrescu a cunoscut-o și pe Elena Ceaușescu pentru care a refuzat să lucreze. Despre soția lui Nicolae Ceaușescu, creatoarea de modă a mărturisit că nu avea haine urâte, dar nu avea stil și nu știa să își poarte ținutele și deși era preocupată de modă, Elena Ceaușescu arăta îngrozitor din punct de vedere al stilului, potrivit Zinei.

S-a stins în patul propriu

Zina Dumitrescu suferea de Alzheimer și fusese internată de fiul său într-un azil unde era îngrijită, în apropiere de București. A locuit în azil pentru mai mult de opt ani – se pare că creatoarea s-a simțit slăbită, fapt ce i-a determinat pe îngrijitori să cheme ambulanța. Zina Dumitrescu a refuzat să se deplaseze la spital.

Zina Dumitrescu a murit

Directorul azilului a declarat că Zina Dumitrescu și-ar fi exprimat dorința de a muri în patul propriu. „Am chemat salvarea din aceleași motive ca și până acum. Zina nu s-a simțit bine, nu mai are chef de nimic, e foarte slăbită. A refuzat să meargă la spital și nu a vrut să audă de o eventuală internare”, a declarat la un incident precedent Ion Cassian, directorul centrului pentru Libertatea.

Sursa: Elle.ro, Cancan.ro

Foto: Google.com