Recunoști dintr-o mie fotografiile semnate de Sergiu Shuleac. Fotograful, mentorii căruia au fost aparatul foto cu peliculă de model „Zenit”, curiozitatea, răbdarea și zecile de pelicule stricate, a surprins frumusețea a sute de modele. De la fotografia nupțială și până la cea nud, Sergiu recunoaște că cea mai mare descoperire pe care a făcut-o vreodată despre femei este diferențierea lor. Dedică mult timp muncii în teren și celei editoriale. Am reușit totuși să-i răpesc câteva minute pentru un dialog despre sine și despre arta care i-a schimbat viața.

Sergiu, fiecare fotograf întâmpină momente de cotitură, în care înțelege că vocația sa este fotografia. Cum s-a întâmplat în cazul tău? Această artă te-a ales pe tine sau invers?

Sincer să fiu, niciodată nu mi-am pus această întrebare, dar cred totuși că eu am fost cel care a ales arta fotografică. Fiind adolescent, eram pasionat de pictură și la o etapă anumită am realizat că prin fotografie pot asemenea picturii să redau unele stări, idei, emoții… fotografia fiind un proces mult mai rapid, dar nu și mai ușor de realizat.

11173335_1011860468824520_2745697642833020163_n

Ești tipul de fotograf care se inspiră din călătorii, ori muzele tale sunt oamenii?

Ador călătoriile și sunt ferm convins că ele formează unul din principalii piloni pe care se bazează o viață fericită și împlinită alături de realizările personale, familie și cunoașterea de sine. Totuși, veșnicele mele muze au fost și vor fi oamenii, cu diversitatea chipurilor și caracterelor individuale.

10422145_894154167261818_682797231407146282_n

Ce ai învățat despre femei, de când abordezi modelele feminine în fotografie?

Ooo, la acest capitol aș scrie o carte. E un infinit de descoperiri. Am cunoscut, am învățat și continui să descopăr tot mai mult femeile datorită ocupației mele.

Cred că cea mai mare și simplă descoperire e că toate femeile sunt diferite. E banal, știu, dar e și cea mai importantă descoperire pentru mine însumi. Auzim mereu că toate femeile sunt la fel și vreau să exclam ferm convins că NU, nu e așa.

Pur și simplu, mulți dintre noi remarcă doar exteriorizările celorlalți, iar adevăratele caractere se ascund mult mai profund și cunoscând fiecare următoare femeie, realizez că e mult mai diferită decât aș putea presupune.

11263080_1024990270844873_5291968000821816411_n

Crezi că există oameni care nu sunt fotogenici, ori există doar incapacitate de a poza într-un anumit fel? Unde e greșeala?

Părerea mea pur subiectivă e ca totul depinde de prisma prin care fiecare om vede frumosul, inclusiv fotograful, nemaivorbind de spectatorii care își exprimă opinia. Frumosul nu face parte din matematică și nu are o formulă bine definită și exactă, deci este doar o exprimare a propriei viziuni și nicidecum o notă obiectivă. Sunt de părere că nu există oameni mai mult sau mai puțin fotogenici, e doar o chestie ce ține de gust.

10502293_868964846447417_6201116588607348516_n

În Republica Moldova, numărul fotografilor crește exponențial de la an la an. Resimți această concurență din interior? Ce trăsături crezi că fac din fotograf un brand personal de neînlocuit?

Dacă aș compara prezentul cu o perioada de acum 5-8 ani, aș remarca o mare diferență. La capitolul trăsăturilor care fac dintr-un fotograf – un brand, cred că marele rol îl joacă un marketing definit.

Dar noi vorbim acum despre un fotograf ca și brand, afacere, nu ca și despre un bun artist. Cunosc mulți fotografi cu adevărat talentați, care posedă o experiență de 10-15 ani în domeniu și care rămân în umbra popularității din simplul motiv că își dedică 100% din timp doar fotografiei ca artă, nu și fotografiei ca brand cu scop financiar.

11892177_1072876472722919_7133752555403656813_n

Mai ții minte care dintre fotografii ți-a tăiat suflarea pentru totdeauna? Ce lucrări din portofoliul tău îți aduc cele mai mari satisfacții?

Nu am unul sau doi fotografi care mi-ar marca total admirația și pe care i-aș idolatriza. În diferite genuri ale fotografiei am descoperit diferiți fotografi precum și lucrări unice.

Dacă e să reflectez asupra propriilor mele lucrări, cele mai valoroase și admirate de mine însumi sunt cele care, paradoxal, nu au avut același ecou și pentru restul publicului.

1235176_873377082672860_2537869010868735060_n

Cine sunt, de obicei, modelele fotografiate de Sergiu Shuleac? Povestește-ne despre experiența trăită cu fotomodele adevărate.

Hmmm, modelele fotografiate de mine de obicei sunt persoane curajoase, luând în considerare faptul că mai mult de 100 de domnișoare au pozat nud, ceea ce nu oricine poate să o facă, fiind oprit de obicei de propria timiditate sau prejudecățile impuse de societatea noastră.

Pe lângă curaj, desigur sunt admiratoare înrăite ale frumosului și ale fotografiei în special. Vreau să menționez cele mai frumoase și productive experiențe le-am avut lucrând cu două modele din Republica Moldova: Diana David și Alexandrina Țurcan – model de talie internațională, profesionalismul căreia este apreciat deja în întreaga lume.

11885254_1073424756001424_4222926839027348292_n

Există mentori cărora ai vrea să le mulțumești pentru lecțiile pe care ți le-au oferit și, poate, șansele pe care ți le-au oferit la timpul potrivit?

Mai în glumă, mai în serios, dar mentorii mei, la început de cale, au fost doar aparatul foto cu peliculă model Zenit, curiozitatea, răbdarea și zecile de pelicule stricate.

Când am trecut la fotografia digitală, având o oarecare experiență, deja mi-a fost mult mai ușor, unica dificultate fiind asimilarea soft-ului de editare foto, deoarece pe acele timpuri nu existau lecții nici teoretice, nici practice în lumea virtuală, pe care le găsim cu miile în prezent.

10353180_921191524558082_4912658071766466304_n

Pentru că ne aflăm în perioada bilanțurilor, mărturisește-ne prin ce realizări te-a marcat anul 2015.

Anul 2015 a fost mai puțin remarcabil comparativ cu anii precedenți, dar mi-a dăruit și unele momente semnificative.

Am revenit cu o nouă forță în domeniul fotografiei nupțiale, am redescoperit un nou stil al fotografiei nud și o nouă tehnică de editare spre care am parcurs o cale experimentală foarte interesantă și productivă.

Îți mulțumesc pentru acest interviu!

1936427_1136298776380688_4795247781657660558_n

Foto: Sergiu Shuleac

Distribuie articolul: