Dintotdeauna am avut convingerea că simțul tactului nu este punctul forte al moldovenilor. Cele mai recente povești de groază, despre cum au născut zeci de femei de la noi din țară, au demonstrat acest lucru. În susținerea acestei teze vine și istoria Anei Niculăeș. Pe lângă faptul că victima agresorilor nu este asistată de un psiholog după atac, se întâmplă să fie luată „la trei parale” sau peste picior de polițiști. „Într-o țară ideală, victima are dreptul la prim ajutor medical și emoțional. Rolul psihologului este să-i ofere victimei posibilitatea de a exteriorizeza disconfortul emoțional, astfel eliberând intensitatea emoțiilor într-un mod constructiv. Altfel acestea pot deveni o forță destructivă cu urmări grave asupra stării de sănătate: dureri de cap, ulcer, dureri de inimă, hipertensiune, depresie”, explică Ana Niculăeș, devenită acum o lună victima unui jaf. 

Din discuția cu psihologii de la Inspectoratul General de Poliție, Ana Niculăeș a aflat că ei oferă consiliere psihologică doar persoanelor care au avut tentativă de suicid și victimelor violenței domestice. Să vă povestim, însă, ce s-a întâmplat acum o lună, când Ana Niculăeș se întorcea acasă.

„Pe data de 3 ianuarie 2018, pe la ora 19.30, am fost atacată și jefuită. Am opus rezistență și nu doream să-i dau geanta atacatorului, m-a târât pe asfalt până am cedat și a fugit cu ea în pădure. Era întuneric, nu am reușit să îi văd fața. Am apelat după ajutor și când au ajuns colaboratorii de poliție, am fost blamată că merg singură noaptea, mi s-a spus că trebuia să îl bat și să îl zgârii pe față. Mi s-a reproșat că le-am făcut o surpriză și că, acum, din cauza mea, au de lucru. M-au luat cu mașina la inspectoratul de poliție, iar acolo am cerut să discut cu un psiholog și mi s-a spus că nu au așa ceva. Pe la 22.30, după ce s-a finisat interogatoriul și am depus plângerea, am întrebat dacă pot să plec acasă și au spus că sunt liberă. Am întrebat dacă merg acasă singură și mi s-a spus că da. Vă reamintesc, tot colaboratorii de poliție mi-au reproșat de ce merg singură prin această regiune care este periculoasă, ca exact la scurt timp după atac să fiu trimisă acasă singură, când infractorul e încă în libertate. Eu nu am avut pretenția ca ei să mă conducă acasă, dar am avut așteptarea ca cel puțin să vină cu inițiativa să sune pe cineva din rude să vină după mine sau să îmi cheme un taxi, pe care pot să îl achit când ajung acasă. Picătura care a umplut paharul a fost remarca unui colaborator al poliției: „Vezi să nu ne chemi astăzi iarăși!” 

Gluma polițiștilor a durut-o nespus de mult în condițiile în care urma să meargă singură, seara târziu, exact pe acelaşi drum pe care a fost atacată cu puțin timp în urmă. În plus, rolul poliției e să ofere ajutor oricând este cerut, oare nu este așa?

„A fost o glumă sarcastică, iar cuvântul „sarcasm” din greacă se traduce ca „a tăia în carne vie”. Din acest motiv, glumele sarcastice, care par nevinovate, dor foarte mult. Sunt o formă de ostilitate, deghizată în umor, de cele mai multe ori ele umilesc și persoana se simte inferioară. Presupun că în cazul meu polițistul care mi-a spus „Vezi să nu ne chemi astăzi iarăși!”  de fapt a avut în vedere „Ai grijă de tine!”, dar mesajul nu a fost recepționat de mine așa cum a fost intenționat de el, deși am realizat că e doar o glumă de prost gust.

De ce personalul care lucrează cu oamenii folosește deseori sarcasmul, lucru pe care l-am aflat și din poveștile femeilor tratate cu ironie sau dispreț la naștere de către lucrătorii medicali?

„Este un mecanism de protecție pentru o activitate extenuantă din punct de vedere emoțional. O dată cu trecerea anilor, persoanele care au profesii din categoria om-om, dacă nu sunt mulțumiți de remunerarea financiară, condițiile de lucru, dacă nu primesc satisfacție morală de la activitatea pe care o desfășoară riscă să se ardă profesional. Din acest motiv devin sarcastici și agresivi în comunicare, astfel rănind pacientul, clientul, cetățeanul cu care lucrează. Ei nu o fac intenționat. Acest lucru se întâmplă la nivel inconștient. Iată de ce dacă cineva care lucrează cu oamenii dacă resimte oboseală morală și disconfort emoțional puternic și senzația că toată lumea ceva vrea de la el/ea, este obligat moral să ia o pauză, să meargă la psiholog și să decidă ce poate schimba ca să se simtă mai bine sau eventual să se recalifice în altă profesie… acest lucru este recomandat în teorie… în practică este mai dificil, pentru că în Moldova este dificil să găsește ușor un alt job, nu prea avem opțiuni de recalificare, asta presupune timp și bani, care pentru cineva ar fi un mare lux. Pentru medici foarte rar asta este o opțiune din simplu motiv că ei au investit foarte mulți ani în studii la medicina și asta ar însemna să își recunoască că au eșuat profesional. Iar în cazul colaboratorilor de poliție, din câte am înțeles, fluctuația de personal este foarte mare  – 12-15% anual. Apropo, persona responsabilă de cazul meu s-a eliberat din funcție și eu nu știu dacă e doar o coincidență sau s-au făcut presiuni pe ea.”

Așadar, fiind psiholog de meserie, înțelegând cauzele comportamentului polițiștilor, Ana Niculăeș nu ține pică pe ei. Mai mult, deși infractorul încă se află în libertate, psihologul s-a oferit să colaboreze cu organele de ocrotire a ordinii publice pentru a îmbunătăți situația la capitolul protecția victimelor. Simțind pe propria piele cum e să fii jefuită și agresată, dânsa a venit cu un demers către Alexandru Pînzari, șeful Inspectoratului General al Poliției. I-a propus să identifice toate categoriile de victime care ar trebui să beneficieze de ajutor psihologic, apoi să colaboreze cu ONG-le care oferă consiliere psihologică și cu psihologii privați.

 

 

 

 

Distribuie articolul: