S-au îndrăgostit și au acceptat să le fie soții, fiind conștiente de existența diferențelor de idei matrimoniale, dar inimii nu-i dictezi. Cum stau lucrurile pentru moldovence în relație cu bărbații din Orientul Mijlociu, decoperiți în acest articol. Trei istorii povestite de trei femei, una dintre ele – îndrăgostită de un musulman, alta – divorţată de un arab şi cealaltă – disperată că nu-şi poate obţine dreptul de a avea lângă ea propriul copil. „Relaţia noastră e mai deosebită de celelalte relaţii moldo-arabe”
S-au cunoscut pe străzile Chişinăului. El este Ali, student la Universitatea de Medicină şi Farmacie, iar ea e Ana, studentă la USM. „Lume multă şi agitată. Printre numeroasele persoane aflate în perimetrul câtorva centimetri, era şi un tip mai ciocolăţiu! Fără prea mult stres, se apropie şi îmi spune în română, cu accent italian: „Bună seara, domnişoară! Pot să ştiu cum vă numiţi?”
Intenţionam să-i răspund ceva de genul: „Cu străinii nu discut”, însă aia mică de lângă mine îmi rosteşte numele în auzul tuturor cetăţenilor! Mda… Vesel foc! Tipul a zâmbit uşor şi m-a întrebat dacă aş putea să îi dau numărul meu de telefon. Atunci mi-am zis: „Stai, flăcăule, ca te pun la punct!” I-am dat numărul meu de mobil, dar fără ultima cifră! Am urcat în troleu şi nu am mai aşteptat alte reacţii din partea lui!”, povesteşte Ana. Atunci, nici nu bănuia ce avea să urmeze.

Peste două săptămâni, Ana a rămas suprinsă citind mesajul: „Salut! Am putea să ne vedem diseară”? „Îmi zic în sinea mea: „Căscatul sau căscata! La sigur a greşit numărul!” În câteva ore, accesând reţelele mele de socializare, văd o cerere de prietenie din partea băiatului ciocolăţiu! Mi-a căzut mandibula! Am acceptat şi am început să discutăm în engleză! Ca să nu lungesc vorba, prima întâlnire oficială a durat 6 ore, am conversat despre tot ce se poate. De 1 an şi 4 luni suntem împreună!”, îmi destăinuie fata îndrăgostită.

Ana povestește că prietenul ei a studiat doi ani medicina în Italia, dar s-a transferat la USMF din Moldova. „Când l-am cunoscut, era în ţară de aproximativ o lună şi nu avusese timp să îşi distrugă neuronii, exersând la capitolul agăţatul fetelor. Birocraţia, corupţia şi discriminarea, din păcate, l-au extenuat masiv în perioada respectivă. Nu ştia nimic de fetele noastre, doar că sunt frumoase şi uneori strident îmbrăcate!”, spune Ana.

Tănâra ne destăinuie că e la curent cu tot ce crede lumea despre musulmani și-și argumentează decizia de a avea alături un musulman: „Ca toată lumea de pe glob, care trăieşte din zvonuri, stereotipuri şi lipsă de informaţii, ştiam ce ştiţi şi voi: viaţa cu un musulman presupune violenţă, smerenie, convertire obligatorie la Islam, poligamie, port tipic femeilor în Islam, în două cuvinte, femeia este echivalent cu zero.
Aceste practici, din păcate, se întâlnesc în Orientul Îndepărtat, în ţările sărace şi în Arabia Saudită. Mai puţină lume ştie că în Israel populaţia arabă este a doua ca număr, după evrei. Arabii din Israel sunt mai deschişi spre nou, spre modern. Fetele lor nu se deosebesc la port cu nimic de fetele din Europa. Poartă blugi, tocuri, se machiază, învaţă peste hotare, îmbracă rochii decoltate, pun accent pe îngrijirea corporală şi cheltuie enorm în saloane de frumuseţe şi la shopping. Sunt fete care poartă straie tipice şi fete care nu ţin cont de tradiţii”, povesteşte domnişoara.

„Eu nu prea afişez relaţia, pentru că stereotipurile enumerate mai sus nu fac decât să amplifice ploile de comentarii! Pot spune un singur lucru – decizia finală îmi aparţine!”, adaugă Ana cu încredere.

Ana continuă cu alte câteva argumente care o fac să aibă planuri de viitor alături de bărbatul din Orientul Mijlociu. „În relaţia aceasta am parte de foarte mult respect, înţelegere şi susţinere. În familia prietenului meu mama decide orice mişcare în casă, începând cu gestionarea banilor şi terminând cu cele mai mărunte treburi casnice. Eu îi calc pe urme! Prietenul meu îmi încredinţează banii, pentru a-i gestiona raţional, când pot îl ajut în multe situaţii, îmi face mici surprize, îmi ascultă opinia. Dacă avem o problemă, o discutăm calm, cu argumente pro şi contra. Suntem firi vesele şi călătoare! Atât părinţii lui, cât şi ai mei ştiu de relaţia noastră. Acum el vorbeşte româna, iar eu „zdrobesc” discuţii în arabă!”, ne povesteşte fata cu entuziasm.

La început au fost flori, cadouri şi luna de pe cer, după… flori de la cimitir
De cealaltă parte se află Olga, o altă eroină, care a fost căsătorită cu un arab. Ea ne destăinuie povestea ei de dragoste şi suferinţele cauzate de această căsătorie.

Muncea chelneriţă într-un hotel din Iordania, când l-a cunoscut pe viitorul soţ. „El mă invita la cafea şi eu refuzam, ca până la urmă să accept să ieşim mai des. Mă îndrăgostisem, ne distram la discoteci şi apoi mi-a propus să ne căsătorim. Era căsătorit deja, pentru că la ei se permite să ai mai multe soţii. Am acceptat, întrucât trăiam o dragoste nebună. Am revenit în Moldova, mi-am refăcut actele, ne-am căsătorit şi am născut acolo o fetiţă”.

Cam aşa a început viaţa ei cu un arab. Totul părea firesc şi frumos. Nu s-a gândit că prima soţie poate deveni un motiv de ceartă între ei doi. „Noi n-am locuit împreună cu prima lui soţie. Înainte să ştie de mine, era foarte bine, după ce a aflat însă toate au început a se schimba şi au apărut problemele. Prima lui soţie spunea: „Puteai să te însori cu 10 arăboaice, numai nu cu dânsa”, pentru că văzuse că el mă iubea”, povestește Olga. „Arăboaicele ne urăsc, întrucât suntem mai frumoase, iubim mai mult bărbaţii, ele însă nu-i iubesc. Tot ce contează e să le aducă bani. A fost o perioadă când totul era din ce în ce mai bine. Ne înţelesesem că divorţează oficial de prima soţie şi vine să locuiască în Moldova. Mi-a promis şi n-a mai venit. Am aşteptat până în 2010 şi apoi am zis că gata, nu mai am ce discuta cu el”, povesteşte Olga.

Pe lângă faptul că era terorizată de prima soţie a bărbatului ei, la început a avut şi probleme din cauza hainelor. „Nu m-am convertit la religia lor. El era un musulman mai democrat. În casa noastră exista şi coranul, şi creştinismul. Sărbătoream şi Paştele, respectam şi Ramadamul, şi sărbătorile creştine, şi pe cele musulmane. Fiica însă a rămas în Islam”, ne mărturiseşte femeia.

Peste o perioadă, Olga a început să observe că soţul petrecea foarte puţin timp cu ea şi fiica. „Nu ne vedeam câte 2 săptămâni. La început nu luam în seamă acest lucru, pentru că eram tânără şi îndrăgostită, însă, odată cu trecerea timpului, am înţeles că vreau să am soţ lângă mine”.

Acum e în Iordania, este oficial divorţată. La începuturile relaţiei, Olga spune că era informată despre tradiţiile şi eventualele reguli pe care trebuia să le urmeze, „dar după ce trăieşti an de an lângă omul de acolo, simţi şi vezi mai bine lucrurile”.

Împreună cu fiica, venea în fiecare vară acasă, în Moldova (ca să ieşi din ţară împreună cu copilul trebuie să ai semnătura şi acordul soţului). A luat decizia să rămână în Moldova, ca să aibă fata aproape. „La şcoală fetiţa a început totul de la zero, iar soţul nu mai trimitea bani şi aşa a durat mai bine de un an. Poate făcea asta intenţionat, pentru că ştia că eu vreau tot ce e mai bun pentru fiică şi astfel voi decide să mă întorc în Iordania. Când avea dispoziție bună, suna. Între timp, fiica a luat decizia să plecăm. Deseori îmi zicea: „Mamă, sufletul meu este ca în puşcărie în Moldova”, povesteşte Olga cu lacrimi în ochi.

Şi-a înţeles fetiţa şi a dus-o înapoi în Iordania. „Sunt cazuri când mama nu-şi poate vedea copilul, eu însă am luptat pe la organele lor şi am obţinut dreptul să-mi văd fiica când vreau şi să comunic cu ea. Acum, mă gândesc de ce fata mea a luat decizia aceasta. Probabil din cauza neajunsurilor materiale. Ea a înţeles că în Iordania oamenii sunt mai respectuoşi. N-am mai văzut-o din noiembrie. Nu mai vreau să trăiesc în Iordania. Mi-am dat seama că merit să fiu respectată şi iubită într-un alt mod”.

„Foarte multe fete ar vrea să se reîntoarcă în ţara lor de baştină, dar sunt conştiente că nu mai au nimic după atâţia ani. Majoritatea sunt nefericite, pentru că rudele soţului sunt făţarnice şi zic că noi suntem fete din fosta Uniune Sovietică, de moravuri uşoare. Am avut personal asemenea probleme, mi se zicea că fetiţa nu e a soţului meu, am ajuns să facem testul ADN şi-a văzut că e fiica lui”, spune Olga.

Experiența conjugală pe care a trăit-o Olga alături de un arab a fost o lecție de viață pe care nu ezită să le-o mărturisească și altor femei. „Atitudinea bărbaţilor faţă de femei este frumoasă înainte de căsătorie şi e totalmente diferită după. La început erau flori, cadouri şi luna de pe cer, după ce i-am devenit soţie, n-am mai văzut nicio floare. O dată mi-a reproşat: „Vrei flori? Du-te la cimitir şi îţi ia”. Ei promit foarte multe şi nu fac nimic. Sunt foarte primitori, te ajută, dacă se întâmplă ceva, dar sunt şi răzbunători. Le-aş da un sfat femeilor, să nu-i creadă. Sunt toţi buni la început, dar mentalitatea lor e cu totul diferită. Eu acuma nu mă voi recăsători categoric cu un străin, doar cu un moldovean”, încheie Olga.

Forumul femeilor disperate
Lipsite de dreptul şi de libertatea de a ieşi la o plimbare sau la o cafea cu prietenele, femeile moldovence, rusoaice și ucrainence, odată căsătorite cu un arab, îşi găsesc refugiul pe rețelele de socializare. Cu profiluri cu nume false, în cadrul unui forum de tip închis, femeile disperate îşi destăinuie poveștile pe odnoklassniki.ru, sperând că alte doamne, la fel de îndurerate, le vor ajuta cu un sfat. Am selectat una din poveştile şi discuţiile de pe forum.

„Am încercat să am o conversaţie sufletească cu el şi oricum nu mă înţelege. La muncă nu vrea să meargă. Nu pot să-i cumpăr copilului nici jucării, şi nici dulciuri. Aş vrea să merg acasă, dar nu ştiu cum să-l mint. Voi aştepta vara, voi pleca şi nu voi mai reveni. Doar că nu sunt sigură dacă e o decizie corectă sau nu. Ajutaţi-mă să-nţeleg! Am locuit cu soţul în ţara mea de baştină şi apoi am început să stăm în Iordania (cică pentru o perioadă). Cu trecerea timpului se schimbă tot mai mult (nu mă lasă să ies din casă) şi nici împreună cu el nu pot ieşi. Strigă mereu la mine. Astăzi chiar şi-n prezenţa fiicei şi-a permis să „urle” la mine şi mi-a speriat copilul. Mi-a mai zis, dacă era după dorinţa lui, m-ar fi închis între 4 pereţi. Comunică cu alte domnişoare pe internet. Simt că nu mă iubeşte şi nici eu pe el…”

„Mai multe femei când vin aici încep să observe diverse schimbări la soţii lor. Dumneavoastră v-aţi descris soţul ca fiind neîncrezut în forţele proprii, iar în public, pe stradă, cu siguranţă sunteţi în centrul atenţiei şi tocmai de asta este atât de răutăcios. Dacă vreţi să vă salvaţi familia, trebuie să-l liniştiţi prin comportament şi să-i demonstraţi că vă interesează doar el şi numai el. Nu vă prefaceţi, însă puteţi să-i daţi energie pozitivă prin statutul său de „cap al familiei”. Bărbaţii iubesc cu urechile… şi încă foarte mult”, o sfătuiește una dintre femei.

Majoritatea cititoarelor forumului cunosc bine prevederile legale din țările Orientului Mijlociu și o îndeamnă să accepte situația:

„Nu e nicio diferenţă în ce ţară este înregistrată căsătoria şi în ce ţară s-a născut copilul. Până la urmă, el este viitorul cetăţean al Iordaniei şi aparţine familiei soţului. Dacă soţul dumneavoastră va dori să vi-l dea, o să vi-l dea, dacă nu, atunci nu. Şi nu veţi putea demonstra absolut nimic. Dacă vă iubiţi mult copilul, atunci reveniţi în Iordania şi locuiţi împreună. Acesta e doar un simplu şantaj”.

„Copiii nu iartă înşelăciunea, dacă nu veţi merge după el, o să vă vedeţi băiatul deja la vârsta de 18 ani… Maşini, apartamente – acestea vor rămâne, însă veţi pierde copilul. Ar fi trebuit de la început să nu daţi copilul soţului… acum însă el este stăpân pe situaţie şi nu dumneavoastră”, își dă cu părerea altă femeie.

În prezent, ea locuiește la ea acasă: „Aici am mai multe posibilităţi, un loc de muncă, apartament, maşină. În Iordania soţul n-are cel puţin un loc de muncă. Ce să fac? Timpul trece, iar eu nu ştiu cum să-mi rezolv problema. Îmi este foarte greu fără fiul meu, care a uitat deja limba şi nu vrea să discute cu mine. Soţul e împotriva mea şi-i spune: „Dacă mama nu vine, înseamnă că nu te iubeşte”. Nici nu-mi doresc să mai trăiesc. Ce să fac? Să mă reîntorc la dezastrul în care există ei?”

„Fetelor, asta trebuie să discutaţi înainte de căsătorie. Fiţi mai curajoase, pentru că noi suntem cetăţeni din diferite ţări. Spuneţi înainte de nuntă cerinţele voastre şi, dacă el nu este gata să le îndeplinească, gândiţi-vă bine şi întrebaţi-vă dacă merită să vă legaţi viaţa cu asemenea om”.

„Haha! Un arab care se ţine de cuvânt este o raritate sau ceva legat de fantastic. Cuvântul şi răspunsul lor preferat este: „Insh-Allah”. N-are niciun rost să aveţi discuţii înainte de nuntă. Pentru ei fiecare zi este „un film nou!!!”

„Mă întreb de ce domnişoarele noastre se mărită cu arabi (străini), fără să ştie cât de dificilă e căsătoria cu ei. Eu foarte mult timp m-am împotrivit, nu acceptam atenţia soţului, pentru că am înţeles că e FOARTE GREU să fii soţia unui musulman. Înainte să ne căsătorim, am vizitat Iordania în calitate de turistă. Atunci i-am cunoscut pe viitorii mei socri şi am decis că voi naşte copii în ţara mea de baştină, iar tema religiei nu mi-am permis s-o ating. Îmi pare rău că dumneavoastră vi s-a întâmplat așa ceva. Sfatul meu e să vă întoarceţi în Iordania la soţ”.

Eroina a acestei poveşti revine cu detalii: „Nu puteam să-l mai suport şi am plecat. Am trăit împreună cu copilul în ţara mea şi vara trecută a venit şi soţul. Mi-a promis că s-a schimbat şi eu l-am crezut, ca să aibă fiul familie. Însă el mi-a furat copilul. M-am întors din nou în Iordania şi nu s-a rezolvat nimic. Între timp, el a decis să plece în Austria să muncească. Eu nu vreau să merg cu el… nu ştiu ce s-a întâmplat, dar cu fiul meu nu mai pot comunica. Îmi spune că pentru mine, el a murit…”

„Pentru ei, legea prin care copilul rămâne în grija tatălui e mai mult un şantaj. Pentru ei, legea copilului e ultimul argument prin care-şi menţin influenţa asupra femeii”, adaugă o altă utilizatoare a forumului.

„E important cui îi zâmbeşti, dacă unei femeie – e normal, dacă unui bărbat, gestul se interpretează ca o atenţie. Nu se obișuiește să deschizi uşa unui bărbat străin şi mai mult decât atât, să-l primeşti în casă în lipsa soţului. Doar în cazuri excepţionale, de exemplu, dacă s-a terminat gazul. Nu se obișnuiește să te apropii de o persoană de gen masculin. Nu se obișnuiește să te saluţi, atingându-te de mână cu un bărbat. Nu se obișnuiește să zâmbeşti tare. Nu se obișnuiește să cuprinzi şi să săruţi un bărbat într-un loc public. Nu se obișnuiește să discuţi cu un străin, de exemplu, în taxi cu şoferul. În mare parte, femeile nu călătoresc cu taxiul… doar cele din străinătate şi când încearcă să discute, şoferul le ignoră”, enumeră una din forumiste condiţiile pe care trebuie să le respecte femeia căsătorită cu un arab.

„Naam, habibte!”
Cât despre Ana, s-ar putea ca aceasta să fie o excepție și o istorie fericită de la un capăt la celălalt. Cel puțin, Ana spune că se simte sigură și crede că are destule argumente serioase în favoarea actualului iubit:

„Relaţia noastră e mai deosebită de celelalte relaţii moldo-arabe din mai multe puncte de vedere. Ne caracterizează seriozitatea, înţelegerea și încrederea. Am fost pentru o săptămână peste hotare, singură. Mi-a dat voie să plec, fără să îmi facă scene, mă susţine în studii şi în dezvoltarea carierei. Eu ştiu, cititorii nu vor avea cuvinte de laudă şi cu siguranţă vor pune multe lucruri la îndoială, dar nu pot spune decât că aş vrea să aibă fiecare relaţii frumoase ca a noastră. Dacă ajungem cu bine la mariaj, ne vom stabili în Israel. Ne place să vorbim de viitor. În rest, vom trăi şi vom vedea!”, încheie optimistă Ana.

Numele femeilor din articol au fost schimbate la solicitarea acestora, pentru a le proteja confidențialitatea.

Distribuie articolul: