Laura Arion este o tânără interpretă de la noi care are doar 13 ani și care deja se poate mândri cu primele ei succese în lumea muzicii. Participând la concursul “Vocea României Junior”, Laura a cucerit juriul nu doar prin timbrul ei vocal, dar și prin frumusețea sa. Aceasta mărturisește pentru EA.md că acest concurs este o experiență unică, care i-a oferit cele mai frumoase emoții.

Tânăra povestește că emoțiile au copleșit-o în momentul când a urcat pe scena de la “Vocea României Junior”, dar toate aceste emoții au fost și o dovadă că visul ei este cât pe ce să devină realitate.

„Când am urcat pe scena Vocea României Junior am avut emoții de nedescris, lacrimi de bucurie și un vis împlinit”, spune Laura.

O astfel de prestație scenică este o experiență nouă pentru tânăra interpretă, iar faptul că a concurat cu cei mai talentați adolescenți din România și a reușit să ajungă printre cei mai buni este o dovadă că munca pe care a depus-o a dat rezultate.

„Este pentru prima dată când am urcat pe scenă în fața unui public atât de numeros, pentru mine a fost ca un vis, nu credeam că voi ajunge până aici. A fost o preselecție unde au participat foarte mulți copii talentați, dar printre cei mai buni am ajuns și eu”, povestește interpreta.

Laura mai menționează că nu a avut atâta timp cât și-a dorit pentru pregătirea de prestația ei în cadrul concursului.

„Acest concurs a fost o încercare, nu am fost foarte pregătită deoarece au fost prea puține zile din momentul preselecției și audiției”, spune Laura.

A simțit cum prinde la curaj în momentul când a observat că scaunul Innei se întoarce, a trăit din plin acele clipe, spune Laura.

„Când scaunul Innei s-a întors, parcă nici nu realizam ce se întâmplă, dar cu siguranță Inna mi-a dat mai mult curaj”, povestește interpreta.

Pe lângă efortul depus și munca realizată, Laura mărturisește că are norocul de a avea în spatele ei persoane care au susținut-o și încurajat-o în momentele în care a avut cea mai mare nevoie.

„În spatele meu au fost foarte mulți profesori de canto și le mulțumesc mult pentru toată munca depusă și pentru sfaturile care mi le-au oferit. Acum profesoara mea de canto este Cristina Coșciug. Țin să le mulțumesc și părinților mei, care m-au susținut de când eram mică”, spune Laura pentru EA.md.

Vezi evoluția ei:

Autor: Ana Scripnic, stagiară