Doi minori din capitală au fost condamnaţi la ani grei de închisoare pentru comiterea unui omor intenţionat şi furtului, anunță Procuratura Generală.

Potrivit actului de învinuire, în august 2016, inculpaţii, ambii în vârstă de 17 ani, au pătruns într-un apartament din sectorul Centru al capitalei, cu scopul de a sustrage bani şi bunuri, transmite AGORA.

Agresorii au lovit femeia care locuia în apartament cu o piatră, iar în urma leziunilor cauzate victima a decedat pe loc. Inculpaţii au sustras bani şi bunuri estimate la peste 16 mii de lei.

Indivizii au fost reţinuţi a doua zi după săvârşirea crimei, iar fiind audiaţi de procurori, tinerii au recunoscut vina integral.

Recent, pentru cele incriminate, inculpaţii au fost condamnaţi la 8 şi, respectiv, 9 ani de detenţie în penitenciar de tip închis. Sentinţa este cu drept de atac, mai scrie sursa citată.

Distribuie articolul: