Ştiai că, dacă nu ai transpira, o zi caniculară te-ar ucide? Dar că transpiraţia are miros diferit în funcţie de cauza ei? Află mai jos mai multe lucruri interesante despre transpiraţie!

1. Transpiraţia îţi salvează viaţa

Ca orice proces din corpul uman, transpiraţia are rol ei, unul foarte important. Atunci când transpiraţia de pe piele se evaporă, corpul tău se răceşte. Dacă nu ai transpira, nu ai putea supravieţui unei zile caniculare de vară.

2. Alimentele picante te fac să transpiri

Care e legătura între chilli şi transpiraţie? Corpul tău confundă gustul picant cu senzaţia de căldură. Aşa se face că transpiri mai ales pe buza superioară.

3. Mirosul transpiraţiei este influenţat de ceea ce mănânci

Dacă mănânci alimente cu un miros puternic, de exemplu ceapă sau ustuoi, în cantităţi mari, transpiraţia va căpăta un miros caracteristic. Se spune că antrenorul de gimnastică Bella Karoly obişnuia să le includă mult usturoi crud în mesele gimnastelor sale, ceea ce fetelor nu le făcea plăcere, tocmai din cauza mirosului pe care îl avea transpiraţia lor.

4. Pierzi 2,5 litri de apă pe zi

Chiar dacă ai un stil de viaţă sedentar, tot pierzi aproximativ 2,5 litri de apă pe zi, mare parte prin urină. Dacă faci şi sport într-un ritm foarte intens e posibil să elimini 2 litri de transpiraţie pe oră! De aceea este atât de important să bei apă în timp ce faci mişcare.

5. Femeile au mai multe glande sudoripare decât bărbaţii

Şi totuşi, glandele sudoripare masculine produc mai multă transpiraţie, iar din cauta hormonilor masculini, mirosul este mai puternic.

6. Există mai multe tipuri de transpiraţie

Transpiraţia produsă de căldură, cea produsă de efortul fizic şi cea produsă de stres sunt diferite din punct de vedere chimic. Mirosul cel mai rău apare de la transpiraţia produsă de stres.

7. Unii oameni au transpiraţia mai sărată decât alţii

Dacă eşti printre cei cu transpiraţia sărată, vei observa că picăturile care ăţi ajung în ochi sau pe răni provoacă usturimi. Iar când transpiraţia se usucă vei vedea că rămâi cu urme albe pe piele sau că faţa te strânge. Nu uita că trebuie să-ţi refaci rezervele de minerale – te pot ajuta băuturile pentru sportivi.

 

Distribuie articolul: