Uneori problemele ne inundă viața și ne perturbă mersul normal al lucrurilor. Cu toate acestea, există un sistem de pași care fiind urmați te vor ajuta să rezolvi problemele, de orice natură ar fi acestea. 

Pasul 1 – Las-o să respire

Cum adică, poți să te întrebi. „Situația arde iar eu trebuie să pretind că totul este în regulă?” Americanii au o vorbă înțeleaptă, ”sleep on it!” Este dificil să privim lucrurile în mod obiectiv și să acționăm în cel mai benefic mod pentru noi și cei implicați atunci când suntem cuprinse de vârtejul emoțiilor. Din contră, putem rosti vorbe și face gesturi care vor înrăutăți lucrurile. Detașarea, chiar și pentru o noapte în care te odihnești, te va face să vezi întreaga siuație cu alți ochi.

Pasul 2 – Ascultă-ți intuiția

Vocea ei devine mai clară și mai puternică după o noapte de somn bun. Intuiția este glasul tău real pentru că este glasul sinelui tău superior care are acces la o cunoaștere mai vastă decât cea accesată de minte. Îndrumările date de intuiție pot părea că sfidează logica și ceea ce obișnuim să numim bun simț însă, în cele din urmă, vei constata că îți oferă cea mai benefică soluție și cel mai bun sfat în orice situație. Intuiția este imbatabilă.

Pasul 3 – Vezi imaginea de ansamblu 

Poate că ceea ce ți s-a întâmplat este, într-adevăr neplăcut. Să pierzi un job sau un iubit poate fi neplăcut. Intreabă-te însă dacă ție chiar îți plăcea acel serviciu sau doar îți era frică să îți dai demisia și să faci altceva. Dacă îl iubeai pe acel bărbat sau doar îți doreai să nu fii singură. Uneori, soluția la o problemă constă într-o simplă schimbare de atitudine sau perspectivă.

Pasul 4 – Vizualizează rezultatul dorit 

Oamenii se concentrează asupra problemelor în loc să se concentreze asupra soluțiilor și astfel mențin situația nedorită. Este ca și cum ai da drumul la apă rece la duș dar te aștepți să vină apă caldă. Concentrându-te asupra rezultatului dorit reîmprospătezi energia și ieși din starea de victimă.

Pasul 5 – Acționează

Nu folosește nimănui, cu atât mai puțin ție, să te plângi. Fă pași oricât de mici în direcția soluționării problemei ținând cont de mesajele primite pe parcursul primilor patru pași.

Sursa

Distribuie articolul: