Pe 4 martie interpreta a născut-o pe Clara, iar în urma operației de cezariană a suferit un stop cardio-respirator. Calvarul a continuat, artista s-a trezit într-o baltă de sânge din cauza unor hematoame. A suferit 3 intervenţii chirurgicale în mai puţin de o lună. 

La câteva zile după ce a ajuns acasa, Andreea Bălan s-a trezit într-o baltă de sânge. Operaţia ei de cezariană a avut complicaţii. Artista a avut hematoame care au fost scoase de medici prin operaţie. După cezariana, Andreea Bălan a fost operată de alte două ori.

„Vlogul de luni e nelipsit si in cel de azi va povestesc ce s-a intamplat in ultimele 3 zile in spital si cum m-am simtit cu a 3a operatie. Ma bucur ca prin aceste filmari, aflati direct de la mine tot ceea ce se intampla cu viata mea si asa sper sa nu ascultati opiniile celor care apar la tv si vorbesc complet pe langa subiect”, a scris Andreea Balan pe Facebook.

Iată ce a povestit artista în vlog-ul său. 

„Nu contează ce efecte secundare are morfina! Vă rog să-mi daţi, că mor de durere. Când văd branule şi seringi mă doare de dinainte să fiu înţepată numai când mă gândesc la cât de înţepată am fost acum 3 săptămâni.

Am ajuns la spital a treia oară, ţâşnea sângele pur şi simplu din operaţie. Pe 20 martie iar am sângerat, nu la fel de mult ca data trecută. A fost o operaţie foarte grea, au curăţat tot ce era de curăţat. În principiu, nu mai am niciun hematom.

Încerc să mă odihnesc, nu prea reuşesc, dar mă simt din ce în ce mai bine. A fost foarte dureros. Toate acestea mi s-au întâmplat din cauză că pe 4 martie am avut acea embolie amniotică, atunci când am născut-o pe Clara, şi a provocat o cascadă de evenimente. Sper să ajung acasă cu bine, am stat în spital adunat foarte multe zile, nu mai vreau să văd seringi.

Am slăbit foarte mult, vreau să îmi revin, să stau acasă cu fetele mele. Îmi pare rău de Clara pentru că este foarte mică şi nu am putut fi alături de ea în primele zile de viaţă”,a mărturisit Andreea Bălan, pe internet.

Pentru mai multe detalii urmărește video-ul

Distribuie articolul: