Femeile sunt niște ființe minunate, imprevizibile și înduioșătoare, care sunt capabile să se impresioneze chiar și pe ele însele, ca să nu mai spunem și de cealaltă jumătate a omenirii. Pot fi sensibile, dar și foarte războinice. 

Am selectat 22 de fraze pe care orice femeie le-a auzit și le înțelege perfect.

1. Urăsc replica: „Păi ești fată!”… Dar oare am avut de ales?!
2. Uneori te uiți la bărbații care ți-au fost cândva simpatici și, vrând-nevrând, începi să te îndoiești că ai fost o femeie adecvată.
3. În zilele de lucru trezești copilul să meargă la grădiniță, iar în weekend el se răzbună.
4. M-aș bucura într-o bună zi să mă îndrăgostesc de să-mi pierd mințile. Dar se pare că ele sunt fixate foarte bine de experiență.
5. – Tu zâmbești mereu, cânți, arăți superb, mi se bucură sufletul pentru tine!
– Stai că încă nu m-ai văzut când sunt bine dispusă!
6. Cine a spus că soții ideale nu există? Există! De exemplu soțul meu are chiar o soție ideală!
7. M-am gândit să mă duc azi la serviciu la patru ace. Dar lenea mi-a sugerat: “Iată blugii, iată puloverul. Mergi așa, că-i bine!”
8. Dacă admitem că proștii sunt foarte norocoși, înseamnă că eu sunt extraordinar de deșteaptă…
9. – De ce ai făcut asta?
– Ce anume din ce am făcut e “de ce”?
10. Înainte la orele 22 abia mă machiam. Astăzi la ora asta îmi spăl machiajul. Cred că îmbătrânesc…
11. Cel mai dăunător produs alimentar e ceaiul. La o ceașcă de ceai mereu găsești niște biscuiți, salam sau prăjituri.
12. Un bărbat se apropie de o fetiță care mănâncă bomboane și îi spune:
– Știi că nu e bine să mănânci bomboane? Ai să te îngrași și vei avea dinți galbeni!
– Dar bunicul meu a trăit până la 106 ani.
– Și ce, el mânca bomboane în fiecare zi?
– Nu, el nu-și băga nasul unde nu-i fierbe oala!
13. O observație pentru gospodine: cu cât mai rar faci ordine, cu atât mai evidente sunt rezultatele!
14. Merg prin tot supermarketul cu mâinile pline de produse. Cică “n-am nevoie de coș, că intru doar după pâine…”
15. Dacă nu știi ce să faci, antrenează-ți mușchii feselor. Chiar dacă nu vei găsi o soluție între timp, fesele puternice nu sunt niciodată de prisos.
16. Orice femeie are o pereche de pantofi în care e comod doar să șezi.
17. Mulți bărbați consideră că dacă femeia lor e indispusă, probabil ea are probleme. Greșit! Dacă femeia ta e indispusă, tu ai probleme!
18. Nu contează câți ani are bărbatul tău: 5, 15, 25, 35, 45… Dăruiește-i un elicopter cu telecomandă și îl vei vedea fericit!
19. Dragoste, romantism… Dar cum n-ai da, cel mai plăcut SMS e despre venirea salariului.
20. Soțul e persoana care o ajută pe soție să treacă peste greutățile pe care ea nu le-ar fi cunoscut dacă nu s-ar fi măritat cu el.
21. Orice femeie dorește să-și crească părul și să-l scurteze în același timp.
22. Până la 30 de ani femeia arată din ce în ce mai tânără. După 30 ea arată din ce în ce mai bine!

Sursa: perfectmedia.md

Distribuie articolul: