În trecut, Codul Bunelor Maniere era studiat atât la școală, cât și acasă, însă în prezent tot mai puține femei țin cont de aceste reguli de conduită socială. Iată cele mai importante 10 reguli din Codul Bunelor Maniere pe care orice femeie trebuie să le știe:

Regula 1: O femeie va saluta întotdeauna cu zâmbetul pe buze. De asemenea, bărbatul trebuie să salute întotdeauna primul.

Regula 2: Dacă te întâlneşti pe stradă cu cineva cunoscut, discuţia nu trebuie să dureze mai mult de cinci minute şi nu trebuie să fie purtată în mijlocul trotuarului.

Regula 3: O femeie nu va sta niciodată cu telefonul în mână la masă (pentru apeluri sau mesaje). Dacă trebuie să vorbeşti sau să trimiţi un mesaj important, e obligatoriu să te scuzi de la masă şi să îţi rezolvi problema dintr-o altă încăpere.

Regula 4: Florile pe care le oferim cuiva, trebuie să fie scoase întotdeauna din ambalaj. De asemenea, e bine de ştiut că singura situaţie în care este potrivit ca o femeie să îi dăruiască flori unui bărbat, este atunci când acesta din urmă e în spital.

Regula 5: Atunci când porţi o conversaţie cu cineva, e absolut necesar ca celălalt să termine de vorbit, înainte de a începe tu. Niciodată nu trebuie să începi să vorbeşti peste cineva.

Regula 6: Toate cadourile se deschid atunci când se primesc. Atunci când oferi un cadou, preţul acestuia trebuie înlăturat, cu o excepţie – preţul de pe cărţi nu se înlătură niciodată.

Regula 7: O lady nu sună niciodată înainte de 10 dimineaţa, între orele 13-17 şi după ora 21, decât dacă este o problemă cu adevărat urgentă.

Regula 8: Ori de câte ori tuşeşti sau caşti este important să pui mâna la gură.

Regula 9: O femeie nu va sta niciodată cu coatele pe masă, atunci când serveşte masa.

Regula 10: Într-un restaurant sau bar, bărbatul va intra întotdeauna primul.

Distribuie articolul: